Asculta acest articolAm terminat clasele I-VIII intr-o scoala de toata frumusetea. Lumea spunea ca e cea mai buna scoala din oras. Cu cei mai buni profesori. O parte dintre ei, cei ramasi in viata, au iesit in strada cand le-ai umblat tu, Emile, la pensii si nu le mai ajungeau banii de medicamente. Cand deja raspundeam la intrebarea “ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”, m-am inscris la liceul de mate-fizica. Asta imi placea mie si credeam ca mi se potriveste.
Am mancat carte pe paine, am intrat si l-am terminat. Am fost un elev bun. Am luat bacul cu medie buna si m-am inscris la facultate. N-ai vazut fericire mai mare, sau poate ca ai vazut, Traiane, cand a terminat Elena facultatea. Sa vezi ce ranjete aveam toti colegii la fotografia de absolvire, cand am aruncat cu palariile in aer. In toata perioada asta am muncit. Am spalat parbrize in benzinarii sau am servit la mese prin baruri. Dar asta pentru ca nu aveam nicio calificare si voiam sa nu depind de ai mei. Sa-mi castig singur un banut. Acum, cu toate diplomele astea, prafuite intr-un sertar, trimit cam 10-15 CV-uri pe zi. Iar dupa ce am sa termin de scris textul asta, am sa-i rog pe ai mei sa-mi mai dea niste bani imprumut.
Ai mei, Traiane, sunt oameni simpli. Au muncit cinstit toata viata si acum, in loc sa stea linistiti si sa se bucure de pensia aia, atat cat e, isi fac griji pentru mine. Ca asa sunt parintii. Si tu stii cum e, ca esti tata. Si probabil ca imi vor mai da 2-3 sute de lei, sa am zilele astea. Dar sa-ti zic ceva< mie mi-e rusine. Mi-e rusine ca, in loc sa-i ajut eu pe ei de-acum, tot ei ma ajuta. E frustrant.
Stiu, voi suporta umilinte
Asa ca, Emile, Traiane, am sa fiu sincer cu voi. Alungat de neajunsuri, plec sa-mi caut casa si tara prin locuri straine. Acolo unde locurile de munca nu se comenteaza, se vaneaza. Criza mi-a daramat toata ordinea pe care mi-o pusesem in viata. Acum, cand viata intreaga imi incape intr-o valiza, am sa iau in spate aceasta valiza si am sa plec. Datoriile m-au ingenuncheat pana la disperare. Sunt in urma cu ratele la banca, plus alte facturi lunare carora n-am cum sa le mai fac fata. In ciuda faptului, Emile, ca tu minti zilnic ca iesim din criza, Romania e o tara care nu mai poate oferi nimic in afara unei lupte zilnice pentru supravietuire. Am sa vanez bisericile si adaposturile la inceput. Am sa dorm in parcuri si am sa strang din dinti. Sunt constient. Am sa suport toate umilintele. Am sa spal scari de bloc sau am sa fac curat in casele oamenilor. Cu toata durerea din suflet, Romania nu mai intra in planurile mele (sursa -nenea.ro).
Fii primul care comentează