Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

SLUJBA ARHIEREASCA

Episcopul Timotei a fost alaturi de sătmăreni de sărbătoarea Sfinților Arhangheli

Preasfințitul Părinte Timotei, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului a fost alături de credincioșii sătmăreni cu ocazia praznicului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Ierarhul a liturghisit și predicat cu ocazia hramului la Parohia Sf. Arhangheli din municipiul Satu Mare, de lângă sediul Poliției de Frontieră
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Chiar dacă sărbătoarea s-a nimerit într-o zi lucrătoare, oamenii și-au făcut timp să participe la Liturghie, chiar și preț de câteva minute pentru a aprinde o lumânare și a rosti o rugăciune pentru cei dragi ai lor, vii sau trecuți la cele veșnice pomenindu-i cu numele.

 

Episcopul Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie în sobor de preoți și diaconi.

 

Din sobor au făcut parte pr. Ioan Socolan, protopopul Sătmarului, cei doi preoți slujitori ai parohiei: Sabou Sandu Dinu și Orășteanu Florin Ioan – care deține funcția de secretar protopopesc, pr. Pop Radu Ioan, inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare pentru disciplina Religie, pr. Emil Satmari de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, pr. Călin Palfi de la Parohia „Sfântul Mucenic Gheorghe”, pr. Radu Șimonca de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, pr. Dobrican Ioan, de la Parohia „Nașterea Domnului”, arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, arhid. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat, arhid. Ionuț Socolan.

 

Răspunsurile la liturghie au fost date de corul bisericii coordonat  de doamna dirijor  prof. Emilia Belean.

 

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre arhanghelii prăznuiți și rolul pe care îl au îngerii în viețile oamenilor. Episcopul Timotei a subliniat importanța botezului pentru fiecare dintre credincioși și în egală măsură rugăciunea îndreptată spre îngerul păzitor. De altfel, una dintre recomandările făcute celor prezenți a fost de a citi din Ceaslov Canonul de rugăciune către îngerul păzitor urmând astfel îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos de a avea fiecare câte un înger ocrotitor. ”Să vă obișnuiți să citiți Canonul de rugăciune pentru că este îngerul păzitor care ne asistă în fiecare moment al vieții noastre” a spus ierarhul.

 

De asemenea, la finalul predicii, episcopul Timotei a făcut câteva aprecieri față de preoții slujitori ai acestui sfânt lăcaș, a Consiliului Parohial și al credincioșilor în efortul comun din ultimii 9 ani de a ridica un frumos lăcaș de rugăciune în stil maramureșan, o adevărată bijuterie arhitecturală.

 

”Iată cum răspunde Dumnezeu la dragostea dumneavoastră și îi mulțumim  că a venit cu harul și cu darul. Acum sunt 9 ani de zile de când sub ochii dumneavoastră s-a ridicat această frumoasă biserică” a subliniat Preasfințitul Timotei

 

De asemenea, au fost aduse calde mulțumiri și aprecieri arhitectului care a creat frumosul complex bisericesc, constructorilor, binefăcătorilor acestui sfânt lăcaș, tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea și înfrumusețarea parohiei.

 

Sărbătoarea s-a încheiat cu speranța că nu peste mult timp va urma și sfințirea noii biserici.

 

La finalul slujbei, fiind zi de mare praznic, credincioșii au fost miruiți cu untdelemn sfințit și au fost cinstiți, după cum e obiceiul cu cozonac și un pahar de vin.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns