Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Excedent comercial de 251 milioane dolari în relaţiile România-SUA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    După mai mulţi ani în care ţara noastră a înregistrat deficit în schimburile comerciale cu SUA, anul trecut, în cadrul relaţiilor bilaterale, a fost înregistrat un excedent de 251 de milioane de dolari, scrie bursa.ro.

Valoarea exporturilor noastre către SUA a crescut, în 2011, la peste 1 miliard de dolari, de la 734 de milioane în 2010, în timp ce importurile au avut o valoare de circa 860 de milioane de dolari, anul trecut, faţă de aproximativ 750 de milioane – cât au valorat importurile noastre din SUA în 2010.

 

Reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) se arată satisfăcuţi de evoluţia schimburilor dintre cele două ţări, apreciind, însă, că potenţialul lor real este mai mare: “Ne exprimăm satis-facţia pentru evoluţia bună a volumului schimburilor comerciale reciproce, în pofida efectelor crizei economice din ultimii ani, precum şi pentru îmbunătăţirea structurii aces-tora, însă apreciem că nu acesta este potenţialul real al economiilor celor două ţări”.

Atât la import, cât şi la export figurează aproximativ aceleaşi tipuri de produse, conform datelor pe care Institutul Naţional de Statistică ni le-a pus la dispoziţie: animale şi produse de origine animală, cereale, fructe, seminţe, cafea, ceaiuri, plante industriale şi medicinale, produse alimentare, tutun, combustibili şi uleiuri minerale, produse chimice, îngrăşăminte, blănuri şi obiecte din piele, cauciuc, lemn, cărţi, mătase şi bumbac, ţesături, încălţăminte, metale, mijloace de transport, maşini, aparate şi echipamente electrice, aeronave şi nave spaţiale, vapoare, intrumente şi aparate optice, instrumente muzicale, jocuri şi jucării etc.

Relaţiile comerciale bilaterale s-au consolidat, doar schimburile din ultimii patru ani reprezentând peste 27% din totalul schimburilor bilaterale din întreaga perioadă a anilor 1990-2011. Specialiştii susţin că la acest fapt a contribuit şi efortul părţii române de a răspunde pozitiv cererilor venite din America înaintea aderării la UE pentru reducerea nivelului de protecţie vamală la importurile din SUA.

Consiliul de Afaceri Româno-American va fi inaugurat în această lună, la Summit-ul NATO

Potrivit oficialilor MECMA, “anual, preşedintele a participat la Adunările Generale ale ONU şi, în perioada 20-21 mai a.c., va avea loc la Chicago Summit-ul NATO, o nouă ocazie de reiterare a angajamentelor ţării noastre în direcţia cooperării transatlantice, pe multiple planuri. Cu această ocazie, se intenţionează inaugurarea oficială şi a nou-creatului Consiliu de Afaceri Româ-no-American, AMRO, entitate non-guvernamentală şi non-profit ce reuneşte unele dintre cele mai importante companii americane implicate deja în proiecte în ţara noastră sau care au interese de investiţii viitoare în România şi care îşi propune creşterea volumului de investiţii ale firmelor americane în ţara noastră”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns