Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

FC Brașov nu mai vrea galerie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Chiar dacă FC Braşov nu este una dintre pretendentele la locurile fruntaşe din Liga I, conducerea grupării de la poalele Tâmpei are grave probleme cu suporterii. Patronul Ioan Neculaie a decis să le retragă abonamentele suporterilor din peluza rezervată galeriei, după ce clubul a primit peste 75.000 lei amenzi din luna martie şi până în prezent.

“Se impunea o astfel de măsură, pentru că nu o să ajungem să plătim mai bine de 750 de milioane de lei vechi amenzi pentru scandările şi comportamentul lor, în loc să folosim banii aceia în alte scopuri la club. Cu aceste specimene eu nu am ce discuta. Din punctul meu de vedere, aceştia nu sunt suporteri, suporterii adevăraţi sunt cei care stau la tribuna a doua şi cântă tot meciul, iar dacă echipa joacă prost, îi taxează pe jucători într-un mod civilizat. Nu mă impresionează în niciun fel ce au făcut ei şi nici mesajele lor lăsate pe pereţii stadionului. Nu mai au ce căuta pe stadion cu un astfel de comportament. Păi, ce fel de suporteri sunt cei care înjură chiar şi când echipa câştigă? Îmi cer mie să renunţ? Păi şi dacă renunţ eu la echipa asta, cine să o ia? Nu ne mai ajută nimeni…”, a declarat Ioan Neculaie. În noaptea de duminică spre luni, persoane neidentificate au scris mai multe mesaje triviale pe zidurile stadionului, o parte dintre acestea vizându-l direct pe patronul clubului, dar au existat de asemenea şi mesaje ostile la adresa Jandarmeriei. Clubul a decis anularea abonamentelor la peluză, în schimbul lor suporterii urmând să primească locuri la tribunele I şi II. În cazul în care nu doresc acest lucru, fanii îşi vor primi înapoi banii pe abonamente. La peluză, clubul vânduse pentru acest sezon 45 de abonamente, la preţul de 45 lei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns