Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

FC Olimpia în vizită la “Bătrâna Doamnă“ a fotbalului din România

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sâmbătă, la Arad, de la ora 14.00

olimpiaDupă duşul rece suferit miercuri, Olimpia se deplasează la Arad unde va da piept cu liderul de până mai ieri, UTA Bătrâna Doamnă. Meci greu fie doar pentru faptul că UTA, rănită în orgoliu, va face totul ca să se impună şi să se apropie de locurile care duc la promovarea în Liga I.

De cealaltă parte, conform celor spuse de antrenorul Tibi Csik, Olimpia va încerca să mai adune ceva puncte din depalasare, puncte necesare obiectivului propus, acela de a ocupa la final de sezon regulat un loc de play-off, adică o poziţie în prima jumătate a clasamentului. Din păcate formaţia sătmăreană nu va putea conta pe aportul unui jucător important, Valter Heil, fundaşul central al Olimpiei fiind suspendat pentru cartonaşul roşu primit în meciul cu Chindia. Cel mai probabil, locul lui Heil îl va lua Tătaru, titular în linia de fund a Olimpiei până acum câteva etape. Nu va juca la Arad nici tânărul Denis Chivari, suspendat şi el pentru cele două cartonaşe încasate miercuri. De asemenea, este posibilă apariţia pe partea dreaptă a apărării, a lui Munteanu în locul tânărului Ciul. Dar Munteanu, la fel şi Takacs, a fost atât de slab miercuri, este adevărat pe postul de mijlocaş, încât te întrebi dacă ar avea loc pe bancă nu în teren. Dar indiferent de formula pe care o va utiliza Tiberiu Csik, important este ca Olimpia să nu piardă la Arad. Şi cum la meciurile din deplasare formaţia sătmăreană este pe plus, nu este exclus ca gruparea noastră să dea lovitura la Arad.

Formaţiile probabile:
– UTA: Miron – Polgar, Botiş, Filaret, Burlă, Copil, Man, Chindriş, Manea, Hlistei, Szekely.
– FC Olimpia: Băican – Ciul (Munteanu), Mureşan, Tătaru, Iuhas, Takacs, Villand, Lukacs, Sălăgeanu, Faur, Boştină (Bura).

La solicitarea echipei din Arad, partida va începe la ora 14.00 şi 11.00 oră la care se joacă de regulă în Liga 2.

Meciul va fi arbitrat de Alin Roşu (Timişoara), ajutat la cele două margini de Raul Ghiciulescu (Lugoj) şi Daniel Ciocănea (Sibiu). Rezervă va fi Nicolae Drăgoi (Timişoara), iar observatori Cornel Corocan (Reşiţa) şi Tiberiu Gabor (Reghin).

Celelalte meciuri ale etapei a 17-a:
Unirea Tărlungeni – CS Mioveni (11.00)
FC Bihor Oradea – FC Braşov (11.00)
Metalul Reşiţa – FCM Baia Mare (11.00)
FC Caransebeş – Şoimii Pâncota (11.00)
Chindia Târgovişte – CSM R. Vâlcea (12.30)
Gaz Metan – Univ. Cluj (15.00)
Picture 2

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

3 comentarii

Lasă un răspuns