Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

FCSB s-a făcut de râs, CFR a realizat marea surpriză

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Joi seara s-au jucat meciurile etapei a treia din grupele Conference League. În prima serie de meciuri, FCSB a reușit să se facă de râs în Danemarca, pe terenul echipei Silkeborg.

Echipa lui Gigi Becali a pierdut meciul cu scorul de 0-5.

FCSB a prezentat o echipă cu multe rezerve, iar danezii s-au impus controlând meciul de la un cap la altul. Klynge a deschis scorul în minutul 3, apoi Kusk a înscris pentru 2-0 în minutul 8. În minutul 24 lui Klynge i s-a anulat un gol pe motiv de ofsaid, dar în minutul 35 Silkeborg a primit un penalti, pentru joc periculos al lui Miculescu, şi Helenius a transformat lovitura de pedeapsă. Thordarson a majorat diferenţa la 4-0 în minutul 58, pentru ca Adamsen să închidă tabela în minutul 71.
După trei etape din grupa B, FCSB se află pe ultimul loc al grupei, cu 1 punct.

În a doua parte a serii de joi, CFR Cluj a obţinut o victorie importantă cu echipa Slavia Praga, scor 1-0 (1-0). Campioana României a câştigat cu emoţii un joc în care a fost dominată total de Slavia, însă golul lui Rangelo Janga (45) a făcut diferenţa. A fost o fază care nu anunţa nimic. Roger era izolat în colţul terenului, dar a reuşit că centreze în faţa porţii, iar Rangelo Janga a profitat de pasivitatea lui Kacearaba şi a deschis scorul. Pentru internaţionalul din Curacao a fost primul gol marcat în tricoul echipei CFR.

Jucătorii folosiți de cluburile din România:

CFR Cluj: Simone Scuffet – Cristian Manea, Yuri Matias, Denis Kolinger, Mario Camora (căpitan) – Ciprian Deac (Christopher Braun, 77), Bismark Adjei-Boateng (Lovro Cvek, 87), Karlo Muhar, Roger – Rangelo Janga (Cephas Malele, 70), Emmanuel Yeboah (Sergiu Buş, 77). Antrenor: Dan Petrescu.

FCSB: Ştefan Târnovanu – Radu Boboc, Joyskim Dawa, Denis Haruţ, Alexandru Pantea – Marco Dulca (Eduard Radaslavescu, 46), Răzvan Oaidă (Rachid Bouhenna, 87) – David Miculescu, Andrei Dumiter (Alexandru Musi, 46), Octavian Popescu (căpitan) – Bogdan Rusu (Ianis Stoica, 46). Antrenor: Nicolae Dică.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns