Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Federația Patronatelor din Turism vrea reintroducerea voucherelor de vacanţă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a elaborat un set măsuri care să fie introduse în programul viitoarei coaliţii de guvernare, printre acestea aflându-se reintroducerea voucherelor de vacanţă, finalizarea Legii turismului, fiscalizarea tips-ului începând cu 1 ianuarie 2022 şi impozitarea cu 10% din 1 ianuarie 2023.

“Având în vedere propunerile incomplete ale asociaţiilor profesionale şi de promovare din turism şi numeroasele inadvertenţe din programele de guvernare 2020-2024, Comitetul Director al FPTR, singura federaţie reprezentativă la nivel de ramură, a înaintat Confederaţiei Patronale UGIR un set de măsuri minimale care să fie introduse în programul viitoarei coaliţii de guvernare.

Aplicarea acestor măsuri va ajuta operatorii economici din turism să depăşească situaţia actuală cauzată de pandemie şi va contribui în mod semnificativ la relansarea turismului, la creşterea investiţiilor în domeniu, implicit a dezvoltării capitalului românesc”, au semnalat reprezentanţii FPTR.

Potrivit acestora, printre măsurile ce trebuie luate de urgenţă sunt cele care vizează Măsura – Capital de lucru, discutată şi reglementată în anul 2020, dar care nu a fost încă finalizată şi peste 3.500 de operatori economici nu au semnat şi nu au primit sumele cuvenite din lipsă de fonduri alocate, Măsura 3 – Capital pentru investiţii, care a fost desfiinţată şi s-a reintrodus prin acţiunea 4.1.1 administrată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin Programul Operaţional Competitivitate, însă ghidul nu este finalizat şi Măsura 4 – pentru operatorii economici din turism, alimentaţie publică şi organizatori evenimente prin care se asigură compensaţia de 20% din diferenţa cifrei de afaceri dintre anul 2020 faţă de 2019, care “este întârziată în mod intenţionat din lipsa de resurse deşi prin lege s-a alocat echivalentul a 500 milioane euro”.

Patronatele din turism propun şi o nouă măsură – M5 – privind decontarea cheltuielilor cu materialele/echipamentele care au fost necesare pentru măsurile sanitare impuse prin lege de la declararea stării de urgenţă/alertă şi au fost înregistrate în evidenţa contabilă în perioada 2020 – 2021 de către operatorii economici din turism, alimentaţie publică şi organizatori de evenimente.

FPTR cere şi măsuri compensatorii aferente pierderilor înregistrare în anul 2021

Totodată FPTR cere şi măsuri compensatorii aferente pierderilor înregistrare în anul 2021 de operatorii economici din turism, alimentaţie publică şi organizatorii de evenimente, în special a celor din municipii, oraşe şi din staţiunile balneare, care vor înregistra în anul 2021 o cifră de afaceri mai mică cu 30% – 40% raportat la anul 2019.

“Restricţiile impuse de autorităţi în timpul anului 2021 trebuie să vină la pachet cu compensaţii financiare. În condiţiile actuale estimăm că, din punct de vedere turistic, anul 2022 va fi cel mai dificil an de la izbucnirea pandemiei dacă viitorul Guvern nu va dispune măsuri imediate”, susţin operatorii din turism, citați de Agerpres.

Aceştia solicită şi reintroducerea voucherelor de vacanţă, care s-au dovedit o măsură benefică cu un impact social şi fiscal major în perioada 2017-2020, iar reintroducerea acestora trebuie să reprezinte o prioritate naţională pentru refacerea unitară a forţei de muncă grav afectate de pandemia de Covid-19. “Aceste vouchere de vacanţă au fost acordate pentru cei din sistemul privat din anul 2015, iar pentru cei din sistemul public începând cu anul 2017 până în anul 2020. Este necesară reintroducerea acestora pentru cei din sistemul public începând cu 1 ianuarie 2022 printr-o ordonanţă de urgenţă care să fie aprobată în primele şedinţe ale viitorului Guvern sau prin proiectul de act normativ ce se află în acest moment în Parlament”, se subliniază în propunerile amintite.

În ceea ce priveşte Legea Turismului, patronatele din domeniu semnalează că au trecut peste 2 ani de când proiectul de act normativ a fost înregistrat la Senat. Proiectul a fost discutat în anul 2017 cu toate confederaţiile patronale şi sindicale la nivel naţional, cu federaţiile/organizaţiile patronale, asociaţiile profesionale/promovare etc parcurgând etapa legală de dezbatere publică la nivelul întregii ţări. Erau pregătite modificările la toate actele normative subsecvente care reglementează activitatea de turism – peste 75 acte normative unele cu o vechime de peste 20 ani ce sunt inaplicabile în acest moment.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUS EDUCAȚIE FINANCIARĂ

De ce majoritatea românilor nu iau decizii informate?

Trei din patru români se declară puţin sau deloc pregătiţi financiar, ceea ce are impact şi asupra perspective financiare de viitor, arată un studiu realizat de BrandBarry şi susţinut de Banca Comercială Română, cu ocazia Zilei Mondiale a Economisirii.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now