Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Fenechiu va coordona campania PNL pentru referendum

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că vicepreşedintele liberalilor Relu Fenechiu va coordona campania electorală pentru referendumul care vizează demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Antonescu a precizat că în Biroul Politic Central şi Consili Naţional Executiv a fost stabilită organizarea pentru campania de la referendum.

Astfel, echipa centrală de campanie pentru referendum, din care mai fac parte secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, vicepreşedintele partidului Rareş Mănescu, preşedintele TNL, Florin Alexe, şi deputatul Dan Motreanu, va fi coordonată de vicepreşedintele liberalilor Relu Fenechiu, relateaza Agerpres.

De asemenea, Daniel Chiţoiu, care a preluat prerogativele preşedintelui PNL, a precizat că în cele două foruri a fost stabilită strategia campaniei electorale, un calendar al acţiunilor şi al mitingurilor care vor fi organizate în şase-şapte regiuni ale ţării şi în Bucureşti. “Avem întâlniri în cadrul USL-ului astăzi după-amiază. Ne vom întâlni în cadrul USL pentru a adopta strategia de campanie pentru referendum”, a subliniat Chiţoiu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns