Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Fosta mare scrimeră Ana Pascu a decedat

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fosta mare scrimeră Ana Pascu, preşedintă a Federaţiei Române de Scrimă între 1982 şi 2013, a încetat din viaţă la vârsta de 77 de ani, a anunţat, miercuri Federația Română de Scrimă.

Ana Pascu a reprezentat România la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a câștigat două medalii de bronz. La Campionatele Mondiale a câștigat aurul la juniori în 1963 după care, la seniori, a urcat de 7 ori pe podiumul suprem: aur cu echipa la Havana 1969, argint la echipe 1970 și de cinci ori a luat bronz 1967, 1971, 1973, 1974, 1975.

Cariera remarcabilă de sportiv a fost urmată de una impresionantă ca președinte de Federație, vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă. Decenii la rând, Ana Pascu a creat strategia scrimei românești și dezvoltarea acesteia. Ana Pascu a condus Federația Română de Scrimă între 1982 -2013, record de longevitate în România, timp în care s-au cucerit 134 de medalii: 9 la Jocurile Olimpice, 57 la Campionatele Mondiale și 68 la Campionatele Europene.

La nivel internațional, Ana Pascu a fost membră a Comisiei de Regulament FIE, între 1984-1988, a Comisiei de Arbitraj FIE, între 1988-1996, a Comitetului Executiv FIE, între 1996-2004 și vicepreședinte al FIE, între 2004-2021.

Ana Pascu și-a dedicat toată viața scrimei, a pus pasiune în ceea ce a făcut.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns