Fostul consilier prezidenţial George Scutaru a fost audiat vineri la DNA, într-un dosar care vizează fapte de corupţie. Scutaru a fost pus sub control judiciar şi este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, după ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primită de o persoană cu funcţie de conducere din administraţia locală, potrivit DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis vineri agenţiei Mediafax, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 3 aprilie, faţă de George Adrian Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid (PNL), pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi spălarea banilor.
Potrivit procurorilor, în anul 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală, denunţătoare în cauză, a pretins şi primit aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, de la o persoană care i-a cerut să o ajute în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren din municipiul Buzău.
Din banii primiţi, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-ar fi dat lui Scutaru suma de 170.000 de euro, “provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian”, au precizat procurorii.
În decembrie 2014, George Scutaru a fost numit de Klaus Iohannis în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională.
În 6 martie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a lui George Scutaru, şeful statului spunând că acesta a demisionat din motive personale.
Fii primul care comentează