Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Fotbalul sătmărean în doliu!

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

A murit fostul mijlocaşul Olimpiei, Nicolae Marcu

Fotbalul sătmărean este în doliu. A murit Nicolae Marcu fostul mijlocaş al Olimpiei Satu Mare din perioada de glorie a fotbalului sătmărean, cea a anilor 1975- 1980.

Născut în anul 1953, Nicolae Marcu a început fotbalul la Petrolul Ploieşti şi a ajuns la Olimpia Satu Mare în 1975 adus fiind la gruparea sătmăreană deputatul antrenor Traian Ionescu. Nicu Marcu s-a impus de la începutul venirii sale la Satu Mare, a devenit în scurt timp un jucător de bază în formaţia sătmăreană fiind titular de drept indiferent de tehnicienii care au stat pe banca Olimpiei.  De-a lungul activităţii sale la Olimpia, Marcu s-a impus ca un mijlocaş de travaliu, clarvăzător, altruist, un bun coleg de echipă motiv pentru care a fost stimat şi apreciat atât de antrenorii şi componenţii grupării sătmărene, cât şi de publicul spectator care, în acea vreme, venea în număr mare la stadion. A fost prezent în teren la cea mai mare performanţă a Olimpiei, finala Cupei României, disputată în anul 1978, împotriva Universităţii Craiova. Spre sfârşitul carierei, în anii ’85, Nicolae Marcu a activat o vreme la Someşul Satu Mare şi la Strungul Arad. A revenit însă în scurt timp la Satu Mare şi în anul 1987 şi-a pus ghetele în cui şi s-a dedicat activităţii de antrenor. A început la juniorii Olimpiei dar în scurt timp a preluat prima echipă a clubului sătmărean pe care a antrenat-o de mai multe ori în perioada în care echipa a activat în Liga II-a. A pregătit apoi pe Someşul Satu Mare iar în ultimii ani a antrenat, cu bune rezultate, echipele de juniori ale Olimpiei. Din păcate, îm urmă cu câteva luni, o boală gravă s-a cuibărit în trupul lui Nicolae Marcu şi l-a răpus înainte de vreme, la numai 59 de ani. Prin moartea lui Nicolae Marcu fotbalul sătmărean suferă o grea şi ireparabilă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea odihnă veşnică!

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns