Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Funcționarii publici ar putea boicota alegerile locale

Sebastian Oprescu
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sebastian Oprescu
Sebastian Oprescu

Funcționarii publici din România vor boicota alegerile locale prin neasigurarea suportului tehnico-​administrativ, urmare a organizării acțiunilor de proteste sindicale, dacă Parlamentul României nu va ​elimina, prin legiferarea OUG/2015, discrepanțele salariale existente pe funcții publice similare, anunţă Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici.

 

​Decizia membrilor SNFP vine în contextul în care Parlamentul a eliminat discrepanțele salariale pe funcții publice ​similare, ​constatând discriminarea realizată prin lege, numai pentru funcționarii publici angajați în ​instituțiile de prim ​nivel, Parlament, Președinția României, aparatul de lucru al Guvernului României, Curtea de conturi.

​Protestul SNFP este generat și de întârzierea negocierii și aprobării Legii unice de salarizare în domeniul ​bugetar, ​lege care ar fi scos o mare parte din funcționarii publici cu studii superioare din zona salariului minim pe ​economie și care ar fi eliminat și ​discrepanțele salariale existente pe funcții ​publice similare, mai susţin sindicaliştii.

“​Prezenta discriminare afectează membrii noștri de sindicat, funcționari publici, din cadrul ​administrației ​publice centrale – Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii cu cele trei ​componente, Inspecția Muncii, ANOFM, ANPIS, Ministerul de Externe, Institutul Cultural Român, ​Ministerul Transporturilor, Economiei, control sănătate publică, Protecția Consumatorilor, Ministerul Culturii – ​dar și din cadrul administrației publice locale – prefecturi, consilii judetene, primării”, mai precizează conducerea SNFP, într-un comunicat remis redacţiei stiripesurse şi semnat de preşedintele Sebastian Oprescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns