Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Gabriel Oprea nu va fi anchetat de Parlament

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor nu a aprobat miercuri solicitarea PNL privind înfiinţarea unei comisii de anchetă care să vizeze modul în care funcţionează sistemul de alocare a echipajelor de însoţire, de formare a coloanelor oficiale, invocând motive procedurale.

 

Astfel, membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor au decis să trimită o adresă Ministerului Justiţiei pentru a vedea dacă există o anchetă în curs pe tema coloanelor oficiale, a anunţat secretarul general al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, pe motiv că o anchetă parlamentară s-ar suprapune peste cea a autorităţilor judiciare.

Decizia a fost luată în condiţiile în care liberalii au depus la Biroul Permanent o solicitare privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care sunt asigurate echipajele de însoţire a coloanelor oficiale, respectiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care solicită astfel de servicii, precum şi respectarea prevederilor legale de către instituţii şi persoane.

De asemenea, conducerea Camerei Deputaţilor a cerut comisiei juridice să verifice dacă solicitarea PNL este valabilă, în condiţiile în care aceasta este susţinută şi de deputaţii din grupul PND, scriel Mediafax.

 

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, Ludovic Orban, susține că majoritatea guvernamentală “face zid în jurul lui Gabriel Oprea”, împiedicând prin “subterfugii procedurale” constituirea comisiei de anchetă inițiată de grupurile PNL-PND.

“Au apelat la următoarea șmecherie procedurală: să întrebăm Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dacă nu cumva există o anchetă în curs referitoare la obiectul de activitate a comisiei. Obiectul de activitate a comisiei, conform proiectului de hotărâre înaintat de noi, nu este cercetarea cazului Oprea și accidentului care s-a întâmplat polițistului, ci cercetarea regimului general în care s-au folosit coloanele oficiale, în care s-a folosit însoțirea de către Poliție a coloanelor oficiale de către toți demnitarii, sumele cheltuite, actele administrative în baza cărora s-a dispus legal sau ilegal formarea și însoțirea acestor coloane oficiale, fără nicio legătură cu cercetarea care există pe un caz particular”, a declarat miercuri Orban, la Palatul Parlamentului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns