Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea pe Coduri

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

PNL ameninţă iar cu o moţiune de cenzură

Premierul Emil Boc a declarat luni, în prima şedinţă a Parlamentului pentru asumarea răspunderii pe cele două Coduri, că acestea vor ajuta la realizarea unei justiţii mai rapide în România. Boc a mai subliniat că este un moment important pentru societatea românească şi pentru mediul juridic.

“Solicităm votul de încredere pentru o reformă a justiţiei. Este vorba despre o reformă profundă a sistemului judiciar”, a declarat Emil Boc în deschiderea discursului din faţa parlamentarilor. Este pentru prima oară când Guvernul Boc recurge la varianta angajării răspunderii pe proiecte legislative.

Codul Civil este în vigoare din 1865

Boc a subliniat că Codul Civil este în vigoare din 1865, în vreme ce Codul Penal datează din 1969. “Fie doar şi din acest argument rezidă ideea unui nou Cod Civil. Şi după aceea a unui nou Cod Penal, pentru a pune în acord dezvoltarea societăţii româneşti, pentru a pune în acord teoriile juridice cu ceea ce înseamnă timpul prezent şi cele mai importante soluţii legislative din Codurile Penale în vigoare şi din jurisprudenţa românească”.
Boc a subliniat că prin aceste două coduri se va realiza o justiţie de calitate pentru români.
“Vom realiza o justiţie mai rapidă şi cu costuri mai reduse pentru cetăţean”, a spus Boc.
Premierul a mai amintit şi de angajamentul pe care România şi l-a luat în faţa UE pentru elaborarea noilor Coduri. “Este vorba şi de angajamentele în faţa UE. Cred că e timpul să ne ţinem de cuvânt. Astăzi nu facem altceva decât să asigurăm ca România să fie tratată şi în spaţiul Uniunii Europene ca un stat cu drepturi depline de membru al UE, fără alte condiţionări şi fără alte obligaţii”, a mai spus Emil Boc.
A doua şedinţă de plen, în cadrul căreia Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru Codul Penal, a început în prezenţa a 416 deputaţi şi senatori, în deschiderea sa premierul subliniind nevoia unui pachet de legi unitar.
Premierul a arătat că, în prezent, există 250 de legi speciale conţinând dispoziţii penale, care completează actualele reglementări existente în cod. “De aceea e nevoie de un nou Cod Penal care să unească aceste reglementări”, a subliniat primul-ministru în a doua şedinţă a Parlamentului dedicată asumării răspunderii Guvernului pe Codurile din justiţie.

PNL mizează pe sprjinul UDMR

PNL a cerut, în deschiderea şedinţei Parlamentului pe asumarea răspunderii Guvernului pe Coduri, eliminarea de pe ordinea de zi a acestui punct, însă propunerea a căzut la vot. La începutul şedinţei, preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a anunţat că sunt prezenţi în sală 361 de senatori şi deputaţi.
Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat luni că, în cadrul şedinţei BPC, s-a reconfirmat decizia anterioară de depunere a unei moţiuni de cenzură pe Coduri, dar a admis că cei de la UDMR nu au dat niciun răspuns clar dacă vor sprijini sau nu demersul.
“Am reconfirmat hotărârea de a depune moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Boc pentru asumarea răspunderii pentru adoptarea celor două Coduri”, a anunţat Orban. Întrebat dacă PNL contează pe sprijinul UDMR, prim-vicepreşedintele PNL a menţionat că liberalii încearcă să obţină susţinere şi din partea altor parlamentari, nu numai ai UDMR.
Orban a precizat că, deşi UDMR nu a dat un răspuns negativ clar că nu ar susţine moţiunea de cenzură, nu a dat un semn de spriijin.
“Până în momentul de faţă nu avem un răspuns clar, dar repet: nu ne interesează să obţinem semnături pentru moţiunea de cenzură numai de la UDMR, ne interesează să obţinem de la orice parlamentar care are o urmă de conştiinţă faţă de alegătorii din colegiu”, a susţinut el. “Suntem în continuare în discuţii cu UDMR, dar nu vom cere semnături numai de la parlamentarii UDMR, vom încerca să cerem semnături de la toţi acei parlamentari care nu sunt de acord şi de-a lungul timpului şi-au exprimat dezacordul faţă de modul de adoptare a acestor Coduri”, a întărit Orban.
Întrebat dacă vor fi depuse două moţiuni de cenzură separate, una pe Codul Civil şi alta pe Codul Penal, Orban a răspuns că “este una şi aceeaşi moţiune practic”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns