Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Guvernul încearcă să convingă FMI să acorde tranșa a III-a din împrumut în luna ianuarie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Guvernul încearcă să convingă FMI, în cadrul vizitei ce va avea loc la București, să acorde României cea de a treia tranșă în luna ianuarie “pe baza îndeplinirii criteriilor convenite în acord”, a declarat duminică ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea.
“Categoric, avem în vedere acest obiectiv în urma îndeplinirii criteriilor convenite cu Fondul. Vom discuta după ce vin ei la București”, a afirmat Pogea.
Reprezentantul FMI în România și Bulgaria, Tony Lybek, declara pe 19 noiembrie că “în cazul în care criza politică se prelungește și finalizarea celei de-a doua evaluări a FMI se amână pentru luna ianuarie”, iar în această situație este posibil ca tranșele a III-a și a IV-a să fie livrate împreună în luna martie. Experții FMI vor ajunge luni la București pentru a lucra la finalizarea proiectului de buget pe 2010, alături de cei ai Comisiei Europene (CE), și nu este exclus ca România să ceară unele amânări de termene în” funcție de noile date”, preciza vineri reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
“Va fi o misiune foarte scurtă de 1, 2 sau 3 zile pentru finalizarea bugetului pe 2010. Există o mică diferență între noi (FMI), Comisie și autorități… Trebuie încheiat momentul To, astfel încât indiferent de cine vine să țină cont de anumite politici publice”, a explicat Tănăsescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns