Asculta acest articol
Continuând tradiția spectacolelor muzicale cu care întâmpină fiecare Revelion, trupa Harag Gyorgy a Teatrului de Nord a propus de această dată o piesă celebră în Ungaria și foarte ofertantă pentru actori și public, însă realizarea ei scenică nu a depășit o medie confortabilă.
Piesa lui István Zágon și scenariul de film al lui Károly Nóti cu muzica lui Mihály Eisemann le-au adaptat pentru scena sătmăreană directorul artistic Bessenyei Gedo Istvan și coregraful Bordas Attila. Ca multe asemenea spectacole, și acesta era prevăzut să fie regizat de Bessenyei Istvan, dar moartea sa fulgerătoare în toamnă a făcut ca planurile să se schimbe și a aruncat o umbră asupra proiectului, care s-a resimțit, credem noi, în rezultatul final.
Acest Hippolyt, lacheu de meserie, a slujit șaptesprezzece ani în casa unui conte și a plecat de acolo, zice el, din scrupule morale (de fapt nimeni nu mai asculta de planificările lui stricte). De data asta e angajat de o Chiriță unguroaică, soția unui vagonetar scăpătat, și purcede să întoarcă pe dos tabieturile familiei, după moda aristocratică, inclusiv schimbând de tot mobilele din casă, fapt care îl va exaspera pe Schneider-tatăl. Intriga sentimentală destul de banală o are în centru pe fiica familiei, frumoasa Terka, sedusă de un șofer care de fapt (desigur) era un nobil falit și curtată cu jumătate de gură de infantilul fiu al unui notabil local care la o adică poate decide soarta unui contract bănos de salubrizare. Când mai apare și o pipiță dansatoare în peisaj lucrurile o iau razna de tot, dar se termină cu bine. Hippolyt, învins de realitățile vieții burgheze, și-a încheiat patetica misiune.
Cu o regie cuminte, fârâ îndrăzneli notabile, având o parte muzicală relativ banală (poate duetul servitorilor și aria stăpânului casei, ambele în debutul actului al doilea, ies puțin în evidență), spectacolul trăiește sau cade prin jocul actoricesc. Acompaniamentul a fost asigurat din nou de orchestra consacrată, cu Annamaria Manfredi, Anderco Peter, Zagoni Mihaly, Marcel Sabo și Cserey Csaba, grup care susține de foarte mult timp aceste spectacole tradiționale.
Ne-am bucurat să-l regăsim pe Nagy Orban într-un rol mai consistent, dozând conștiincios exasperarea capului familiei și dezvăluirea caracterului său slab, într-o prestație foarte bună având în vedere că timpul său pentru actorie e limitat de îndatoririle administrative. Moldovan Blanka încape bine în rolul soției vanitoase și dacă vreodată Chirița va reveni pe scena sătmăreană credem că și-a găsit interpreta ideală. Bogar Barbara aduce o tușă de inteligență în portretul fetei de măritat care știe ce vrea și e mai mult decât o “icoană-ntr-un altar s-o pui”, iar partenerul ei, Bodea Tibor, transmite prin bruschețea unor gesturi frământările contelui devenit șofer. În rolul lui Hippolyt, Gaal Gyula e scorțos, impecabil, zen, parcă prea corect și prea polizat: în fond personajul trebuie să pară picat din altă lume, iar spectatorii mai vechi își mai amintesc prestația savuroasă în rol a lui Czintos Jozsef, ajutată probabil și de o regie mai implicată. Decent cuplul servitorilor, Orban Zsolt și Keresztes Agnes, cu un plus pentru cea din urmă, o actriță tot mai interesantă. Peter Attila Zsolt evită de data asta șarjele în rolul lui Makats cel tânăr, fiind mai curând un complice decât un complicat, iar Dioszegi Attila are o prezență impunătoare în rolul consilierului și am vrea să-l mai vedem.
Lăsăm la urmă prestația lui Gal Agnes în rolul picantei dansatoare Mimi ca să-i facem un compliment foarte mare pentru un actor: pur și simplu n-am recunoscut-o pe scenă.
Fii primul care comentează