Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

În baza noilor reglementări, comisiile locale pot diminua păşunile

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
La sedinta de Fond Funciar au participat topografi si reprezentati ai unor comune
La sedinta de Fond Funciar au participat topografi si reprezentati ai unor comune

Astfel mai sunt şanse să se poată rezolva o parte din retrocedările de terenuri

    Luni, 14 octombrie, Comisia Judeţeană de Fond Funciar s-a reunit într-o nouă şedinţă de lucru. Pe ordinea de zi a reuniunii prezidate de prefectul Eugeniu Avram au fost înscrise 5 puncte. Din discuţiile purtate s-a desprins concluzia că în baza noilor reglementări comisiile locale vor decide asupra diminuării păşunilor pentru a putea retroceda terenurile în natură. O serie de titluri de proprietate sunt completate cu greşeli.

Probleme diverse dezbătute de comisie

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni, 14 octombrie, au fost înscrise puncte precum: Validarea sau invalidarea propunerilor comisiilor locale, Soluţionarea unor contestaţii, modificarea/revocarea unor titluri de proprietate, Referat privind solicitatea de emitere a unui ordin al prefectului de diminuare a suprafeţei de păşune comunală la Păuleşti, Informare privind soluţionarea unor dosare în instanţă.

Discuţiile s-au purtat în ordinea înscrisă mai sus. În cazul validăriilor/invalidării, fiind propuse spre dezbatere 16 situaţii punctuale. Propuneri de validare/invalidare au făcut comisiile locale din Moftin, Tiream, Cehal, Beltiug, Ardud, Vama, Bixad, Certeze, Păuleşti, Săuca.

S-a discutat mai mult pe seama situaţiilor concrete din Păuleşti, acolo unde de o bună vreme Consiliul Local nu acceptă punerea în aplicare a unei sentinţe judecătoreşti. Instanţa a dispus emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2,7085 ha. S-a explicat primarului Nagy Iosif şi secretarei Sava Eva, faptul că diminuarea păşunii comunale se face prin hotărâre a consiliului local, fără implicarea prefectului şi a Instituţiei Prefectului.

Mai multe citiţi în ediţia tipărită de marţi, 15 octombrie, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

5 comentarii

  1. Acum domnul IANCU si SECRETARUL comunei mediesu aurit sint cei mai fericiti oameni ,medieseni fiti cu ochi pe ei si vedeti ce turnura vor lua vreo 200 hectare de pasune care anul acesta o buna parte din ele au fost arate si folosite de catre ,IANCU,,SECRETAR ,si acel consilier de babaseti mereu la putere SUTEU acestea au fost marile proiecte la care sa angajat ZETEA sa mai instraineze si el vreo 200 ha pasuni

  2. inca o hotarire aberanta luata de prefect si o teapa care o vor lua cetateni ca sa ramina fara pasuni oare acest om a adus pasunile de la maicasa de acasa sa isi permita sa dea astfel de hotariri aberante nimeni in istoria romaniei nu a dat astfel de tunuri acestei tari ,domnule prefect nu credeti ca ar fi mai bine sa verificati autencitatea actelor pe baza carora se fac retrocedari false pe tot felul de persoane din ungaria sau austria reprezentate aici doar de niste avocatei si impreuna cu primarii isi impartesc sume frumoase de bani

  3. Problema este ca in Paulesti s-au facut atatea matrapazlacuri cu pamanturile incat o asemenea hotarare nu va da niciodata consiliul local. Este vorba de pamanturile lui Damian si multe altele neclare. Nici pana in ziua de azi nu sunt clarificate si retrocedate suprafete de teren persoanelor fizice sau juridice. Asta stie Prefectura? Si atunci?

Lasă un răspuns