Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

În Satu Mare se vor înființa școli profesionale duale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Stelian Fedorca
secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Stelian Fedorca

Costul navetei elevilor va fi reglementat la nivel de țară

Secretarul de stat în Ministerul Educației, sătmăreanul Stelian Fedorca, a participat la conferința de presă susținută de liderii USL, senatorul Valer Marian și ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

 

 

 

Intervenția lui Fedorca nu a avut ca temă alegerile, dânsul a vorbit despre naveta elevilor și despre școlile profesionale.

 În 2012, naveta elevilor a costat 180 milioane de lei

“Toată lumea știe cum au fost umiliți în regimurile PDL cadrele didactice și elevii. Mai puțini știu însă că în acest an, numai naveta elevilor ne costă 180 milioane de lei și, cu toate acestea, numărul lor a scăzut”, și-a început prezentarea secretarul de stat.

În continuare, dânsul a prezentat demersurile făcute de minister pentru a nu mai exista diferențe foarte mari între prețul navetei, chiar pe același traseu, dar la firme diferite.

“Pe același traseu, între două localități, în special în zonele în care nu există alte mijloace de transport, diferențele de tarife între operatori sunt foarte mari”, a subliniat vorbitorul.

Dânsul a spus că ministerul a făcut demersuri pentru a se stabili un tarif maximal, cu care Asociația transportatorilor a fost de acord, toate celelalte instituții cu atribuții în domeniu au fost de acord, dar Consiliul Concurenței nu vrea să aprobe un asemenea preț maximal ce ar putea fi aplicat în toată țara.

“Noi vom continua însă demersurile și vom căuta soluții să putem aplica acest tip de tarif, pentru că naveta elevilor este foarte importantă, mai ales că numărul elevilor a scăzut în ultima perioadă”, a adăugat dânsul.

Apoi, a mai spus că vor fi achiziționate circa 1.000 de microbuse care vor fi date școlilor și nu primăriilor, iar șoferii acestora vor fi angajați ai instituției de învățământ. Mașinile vor fi cumpărate în leasing și vor deservi elevii din localitățile din jurul celei în care se află școala.

O altă temă a fost cea privind școlile profesionale. “Avem nevoie de meseriași, de cei ce formează clasa de mijloc a societății, pentru că, peste tot în lume, clasa de mijloc susține statul”, a motivat dânsul intenția de a înființa școli profesionale. Acestea vor fi, în viziunea ministerului, în sistem dual, adica mai mult de jumătate din programul de învățământ se va desfășura în firmele care, după doi ani, îi vor angaja pe absolvenți. Elevii acestor școli vor face și cursuri teoretice, dar baza va fi practica în firme.

La final, secretarul de stat Fedorca a spus că a discutat înființarea unor astfel de școli atât cu conducerea Consiliului Județean cât și cu cea a Inspectoratului :colar județean. Ambele instituții au promis că se vor implica în înființarea școlilor profesionale.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUS ACTE NORMATIVE

Încalcă Ministerul Educației legea Educației?

Printre cele 26 de acte normative pe care Ministerul Educației întârzie să le finalizeze care pun în aplicare prevederi din legea Educației intrată în vigoare în septembrie 2023 .....

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now