Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

In satul Magureni se fura si apa

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Patru localnici o acuza pe Diana Pop, care si-a facut o vila intr-o vale

[slideshow id=5408]

In satul Magureni, pierdut printre dealuri si pomarii, exista o conducta de apa potabila tocmai din anul 1963(!). in acele timpuri vechi, de nevoi, oamenii gospodari s-au inteles, s-au mobilizat si au actionat. Au captat apa intr-un bazin pe un deal si, prin cadere libera, fiece gospodar care a vrut apa a sapat santuri, si-a cumparat conductele, racordurile si robinetii si si-a introdus apa in curte ori in bucatarie. Ulterior, si Primaria din Cernesti a executat un bazin de captare mai modern. De acolo apa se duce spre comuna si spre cateva gospodarii din Magureni, la cei care nu s-au racordat la vechea conducta.

La vechea retea, gospodariile terminale sunt ale lui Moldovan Alexandru, Florian Eleonora, Medan Valentin si Bel Teofil. Toti acestia, de peste sase luni, nu mai au apa la robinete decat seara tarziu, ori noaptea. Cauza? Numita Pop Diana, cea care si-a construit o vila intr-o vale, “fura” apa celor patru gospodarii. Asa sustin cel putin cei patru.

Primarul a oferit ajutor

“Nu avem apa din cauza ei! inteleg ca ea, colectand si laptele din sat, are nevoie de multa apa, pentru a spala recipientele. De aceea, si-a instalat un hidrofor. Cand porneste hidroforul, la noi nu mai ajunge apa. Cand i-am spus cu frumosul, ea mi-a zis sa-mi cumpar si eu un hidrofor ca nu costa decat 3 milioane de lei. Va dati seama? Pai daca eu nu am apa in conducta la ce sa instalez un hidrofor? Sa-mi traga apa de unde? M-am dus si m-am plans la primarie. Nu am facut o plangere scrisa, ci verbala. Primarul comunei, Garda Marcel, s-a scuzat ca nu a cunoscut situatia. Mi-a dat materiale si un instalator ca sa ma leg la conducta primariei. De trei zile sap santuri in pamantul inghetat bocna, chiar si in curtea vecinilor, care sunt oameni de treaba si mi-au ingaduit. Deci voi avea apa de sarbatori, dar tot vreau sa va spun ca NU a fost frumos gestul Dianei Pop. Ea, o necesitate, care este apa, a transformat-o intr-un lux, nenorocindu-ne intr-un fel pe noi, cele patru gospodarii de dupa ea. Practic ne-a furat apa”,ne relateaza convins Bel Teofil.

A consemnat Paul Beldi Ladislau

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns