Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Încotro se îndreaptă foștii jucători de la LPS?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Echipa LPS Satu Mare a realizat o performanță deosebită în sezonul 2016-2017 în Liga Elitelor U19. După ce a câștigat Seria de Vest, s-a calificat în semifinalele competiției.

Acolo a dat peste FC Viitorul lui Hagi, iar în manșa tur a realizat o revenire spectaculoasă de la 0-3, la 3-3 scor final. A urmat returul de pe stadionul Olimpia unde puștii lui Hagi s-au impus cu 4-2. În finala mică, LPS Satu Mare a pierdut cu UTA Bătrâna Doamnă din Arad, scor 0-3, astfel că a încheiat sezonul pe locul 4, oricum un rezultat mare pentru județul nostru.

Dar visul frumos s-a terminat pentru echipa lui Dacian Nastai, iar din sezonul 2017-2018 fiecare jucător va fi pe cont propriu. Câți dintre aceștia vor avea ocazia să facă pasul spre fotbalul profesionist din Liga 2 sau Liga 3? FC Olimpia Satu Mare a fost interesată de un singur jucător. Denis Cubaș a mers în cantonament în Poiana Brașov, iar în continuare vom vedea dacă Tiberiu Selymes îl va coopta în lotul pentru Liga 2.

De Adrian Micaș se știe că a fost luat de Universitatea Cluj, echipă care va evolua în Liga 3 din luna august.

De la Dacian Nastai am aflat zilele trecute că Sergiu Ciocan și Răzvan Onea ar putea evolua pentru CS Afumați în Liga 2, iar Darius Oltean, Denis Topan și Ioan Opriș poartă discuții cu ACS Comuna Recea, echipă din Liga 3.

Altfel, Sebastian Moroz, Marios Silaghi, Cristian Szekely și Laurențiu Cătuna sunt aproape confirmați la Unirea Tășnad în Liga 3. Alții doi jucători, Mate Nagy și Mark Parnău, ar putea ajunge și ei la echipa tășnădeană.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns