Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Iniţiative de voluntariat ale profesorilor şi elevilor de la Şcoala Gimnazială Odoreu

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

odoreu1De la directoarea Livia Sarca am aflat despre iniţiativele corpului profesoral şi ale elevilor de la Şcoala Gimnazială Odoreu în pragul sărbătorilor de iarna. Acţiunile se defăşoară în cadrul Campaniei de participare şcolară ,,Hai la şcoală” în perioada 2013-2014, campanie realizată cu sprijinul Institutului de Ştiinţe al Educaţiei, precum şi al Reprezentanţei UNICEF România şi care are ca scop creşterea gradului de participare şi reducerea riscului de abandon şcolar.

Pentru a încuraja implicarea elevilor, ca voluntari, în activităţi cu persoane aflate în dificultate, grupa de elevi voluntari SNAC din clasa a V-a A de la Şcoala Gimnazială Odoreu a vizitat Casa de Tip Familial Iris de la Berindan unde locuiesc prietenii lor, elevi ai aceleiaşi şcoli. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului încheiat între cele două instituţii cu scopul susţinerii procesului de incluziune socială a copiilor. Împreună cu cei 11 copii din casă, voluntarii au împodobit cu decoruri de iarnă încăperile, încercând să aducă bucuria şi căldura sărbătorilor de iarnă şi în acest spaţiu. Obiectele cu care au decorat camerele au fost realizate de copiii din Şcoala Gimnazială Odoreu şi Şcoala Gimnazială Botiz. Alături de cadrele didactice care au însoţit copiii, acţiunea s-a bucurat şi de sprijinul doamnei Hebriştean Noemi, mama unuia dintre elevii voluntari, care a transportat copii la CTF Iris.

La finalul acţiunii, copiii au fost invitaţi de gazde să servească împreună cozonac, turtă dulce, suc şi alte bunătăţi, astfel că fiecare copil s-a simţit apreciat, demn de încredere şi capabil de succes. Cu gândul la sărbătorile de iarnă, probabil una dintre dorinţele copiilor a fost de a se afla iar împreună.

Directoarea Livia Sarca este de părere că acţiunile de voluntariat contribuie la dezvoltarea educaţională a copiilor stimulându-i să participe şi la alte proiecte de acţiune comunitară.odoreu2

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns