Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Inspectorii de muncă din Satu Mare au aplicat în luna noiembrie amenzi în valoare de 51.100 de lei

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol


În luna noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare au efectuat noi controale, reprezentanţii instituţiei prezentându-ne date legate de finalitatea acestora, campanii derulate, precum şi informaţii de interes în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor.

Continuă acţiunile de control în cooperare cu alte instituţii pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea răspândirii SARS-COV-2, precum şi acţiunile prevăzute în Programul propriu pe anul 2020 şi Supravegherea pieţei produselor din domeniul de competenţă, cu accent pe echipamentul de protecţie (măşti) şi pe articolele pirotehnice.

Cu ocazia celor 77 controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna noiembrie, s-au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, din care 4 amenzi în valoare de 29.100 lei şi 39 avertismente, inspectorii de muncă dispunând 69 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor. Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 29 sancţiuni (4 amenzi în valoare totală de 29.000 lei şi 23 avertismente). Pentru folosirea muncii nedeclarate a fost sancţionat un angajator cu amendă de 20.000 lei, şi 2 angajatori cu avertisment (1 pentru netransmiterea în REVISAL a datelor contractului individual de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii şi 1 pentru primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru).

Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic au fost aplicate 13 avertismente şi s-au dispus 13 măsuri pentru înlăturarea deficienţelor.

În perioada 10-24 noiembrie s-au desfăşurat acţiuni de control în cadrul Campaniei Naţionale pentru verificarea  muncii la domiciliu, telemuncii, decal[rii programului de lucru, securităţii şi sănătăţii la locul de muncă (SSM), în vederea reducerii riscului de contaminare cu COVID-19. Au fost controlaţi 34 angajatori având la data controlului 4884 salariaţi din care 191 lucrând în regim de telemuncă şi/sau muncă la dumiciliu, şi 1129 salariaţi având programul de lucru individualizat. Au fost constatate 79 deficienţe (75 în domeniul SSM şi 4 în domeniul RM), şi au fost aplicate 79 sancţiuni contravenţionale, din care 23 sancţiuni pentru încălcarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei (2 amenzi în valoare de 3000 lei şi 21 avertismente).

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 73 de controale în cursul lunii noiembrie, fiind constatate 154 de deficienţe. Au fost aplicate 119 sancţiuni contravenţionale (9 amenzi în valoare totală de 19.000 lei şi 110 avertismente). Au fost dispuse 119 măsuri pentru înlăturarea deficienţelor constatate.

26 de petiţii şi sesizări de la persoane fizice

Tot în cursul lunii noiembrie au fost eliberate 38 adeverinţe de vechime în muncă în baza documentelor existente în arhiva ITM şi 5710  certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date REVISAL gestionată de Inspecţia Muncii şi au fost eliberate 6 carnete de muncă rămase neridicate de către titularii acestora.

Au fost înregistrate la I.T.M. Satu Mare 26 de petiţii şi sesizări de la persoane fizice, precum şi 99 solicitări de informaţii în scris. Persoanelor care doresc să adreseze sesizări sau reclamaţii (îndeosebi cu ajutorul internetului) li se reaminte;te că potrivit Ordonanţei Guvernului privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor,  petiţiile anonime (sau cele în care nu sunt menţionate datele de identificare ale petenţilor) nu se iau în considerare şi se clasează.  Având în vedere măsurile de protecţie împotriva COVID-19,  dar şi operativitatea transmiterii petiţiilor, precum şi a răspunsurilor aferente,  persoanele interesate sunt rugate să trimită petiţiile prin poşta electronică (e-mail [email protected]) sau prin intermediul formularului electronic pentru petiţie, disponibil pe site-ul inspectoratului www.itmsatumare.ro.

Mai amintim că recent au intrat în vigoare Legea 213/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 – Codul Muncii, şi Legea 227/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Pe site-ul inspectoratului sunt postate informaţii utile (Ghid privind desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu şi/sau telemuncă, Ghid de completare a REGES în situaţiile prevăzute în O.U.G. 132/2020, Ghidul lucrătorului român în statele membre U.E. etc).

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns