Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Întâlnire regională de box la Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Florin Mulcuțan (foto), membru în Biroul Federal la box, a anunțat că la Satu Mare va avea loc pe 14 noiembrie o întâlnire regională a boxului românesc.

”În urmă cu ceva vreme vă informam că urmează să avem la Satu Mare întâlnirea regională a boxului românesc. Regiunea 6″ are în componență următoarele județe: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, iar această regiune se află în directa mea răspundere. În urma discuțiilor cu conducerea Federației Române de Box am hotărât că întâlnirea să aibe loc în data de 14.11.2019 – de la ora 11:00, la Satu Mare. Este extrem de important să începem organizarea pe regiuni deoarece vom simplifica “birocrația” și modul de funcționare a tot ceea ce înseamnă competiții amicale – zonale etc. Această întâlnire regională se dorește a avea loc în 3 etape (intervale orare) respectiv: 11.00-13.00 – arbitri, 13.00-15.00 – antrenori, 15.00-17.00 conducători (președinți de cluburi). Fiecare dintre aceștia își vor alege câte un “nucleu” de reprezentanți regionali. Vor fi alături de noi la această întâlnire președintele FR box – Vasile Cîtea, vicepreședintele Mureșan Silviu, secretarul general Daniel Ion si antrenorul federal, maestrul Valentin Vrânceanu. Totodată vor fi prezenți alături de noi si responsabilii județeni pe care i-am etichetat. Voi reveni cu detalii și vă voi informa exact asupra tuturor punctelor de dezbatere pentru acea întâlnire urmând să completăm ordinea de zi cu propuneri de subiecte venite din teritoriu”, transmite Florin Mulcuțan.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns