Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ioan Rus afirmă că nu e criză, ci o prosteală românească

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Ioan Rus: Opoziţia nu are un proiect naţional
Ioan Rus: Opoziţia nu are un proiect naţional

Situaţia în care se află premierul Victor Ponta – presat de opoziţie să demisioneze, pe fondul acuzaţiilor venite dinspre DNA – nu poate fi numită criză guvernamentală, apreciază Ioan Rus, ministru al Transporturilor şi vicepreşedinte PSD.

„Deocamdată nu este criză guvernamentală. Guvernul funcţionează, deci toate funcţiile pe care le are prin Constituţie şi le îndeplineşte. Actul guvernării este unul rezonabil, chiar bunişor, să spunem, nu excepţional. Nu este criză politică pentru că nu se întâmplă nimic spectaculos: e o moţiune de cenzură, o chestiune absolut firească, normală într-o democraţie. Este o prosteală românească, atâta tot. Vine de la noi, din gena noastră, cred”, a declarat Ioan Rus, citat de digi24.

„Adică, o parte dintre noi, românii, considerăm că trebuie dat jos Guvernul, în condiţiile în care e creştere economică, s-au dublat alocaţiile, s-a redus TVA-ul. Ţara a început să funcţioneze binişor, deci trebuie dat jos Guvernul”, a continuat ministrul Transporturilor.

Ioan Rus a adăugat că acuzaţiile la adresa lui Victor Ponta nu vizează mandatul acestuia de premier: „Vorbim despre ce o fi făcut domnul Ponta acum şapte ani, când era avocat. Poate că trebuie să îl dăm afară din avocatură”.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor a vorbit despre lipsa unui „proiect naţional” al opoziţiei care, vineri, depune moţiunea de cenzură.

„Care este proiectul naţional pe care opoziţia sau preşedintele l-a lansat în piaţă? Are acordul tuturor? Dacă îmi spuneţi dumneavoastră acum, eu mă duc direct la Ponta acasă şi nu plec de acolo până nu îl lămuresc să demisioneze, că încurcăm marile proiecte ale ţării”, a declarat Ioan Rus.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. N e n o r o c i t u l asta a limitat numarul de vagoane Timisoara – Satu Mare si Satu Mare – Timisoara, multi oameni fiind nevoiti sa stea in picioare in tren… ne-a promis si autostrazi si pana la urma s-a razgandit si a spus ca nu avem nevoie de ele. Rusine, domnule Rus! As vrea sa vad ca demisionezi si dumitale. Ai distrus CFR-ul. Acum 2-3 ani erau cate 2-3 vagoane pe sageata albastra in weekenduri, iar acum e un singur vagon, exceptiile fiind de Pasti si de Craciun. Sa nu mai zic de faptul ca trenul merge din Timisoara pana la Baia Mare doar vineri si duminica!!! Demisia!

Lasă un răspuns