Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

ISU Satu Mare a avut peste 190 misiuni de urgență în ultima săptămână

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Nu mai puțin de 128 intervenții SMURD au fost executate de pompierii sătmăreni în perioada 13 – 19 ianuarie. De asemenea, tot în această perioadă pompierii au fost solicitați să intervină în trei situaţii pentru deblocarea ușii de acces în locuinţă, respectiv pentru deblocarea/descarcerarea şi extragerea victimelor rămase blocate în autoturism în urma producerii a două accidente rutiere și au intervenit în sprijin pentru transportarea unei persoane supraponderale. Tot în această perioadă, au fost executate 48 misiuni de recunoaştere în teren.

”Se constată creșterea numărului incendiilor izbucnite în urma utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire. În decurs de o săptămână, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare au intervenit pentru stingerea a patru incendii, respectiv trei case de locuit şi un atelier care au avut ca şi cauză de producere: coşul de fum necurăţat sau neprotejat termic faţă de elementele combustibile din structura acoperişului / tavanului, respectiv pentru stingerea unui incendiu izbucnit din cauza supraîncărcării sistemului de încălzire cu material combustibil, și anume centrala unei săli de sport”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare.

Din fericire, incendiile au fost stinse cu operativitate de către forțele de intervenție, întrucât în nici unul dintre aceste evenimente nu au fost înregistrate victime, ele soldându-se doar cu pagube materiale.

Curățarea periodică a coșurilor de fum este foarte importantă

”Reamintim, și cu această ocazie, importanța curățării periodice și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, doar de către personal autorizat și atragem atenția asupra riscului mare de producere a incendiilor prin utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire”, mai transmite ISU Satu Mare.

Alte două incendii s-au produs la două autoturisme, ambele aflate în staţionare pe raza municipiului Satu Mare (pe Drumul Careiului şi pe B.dul Henry Coandă). Şi în aceste situaţii s-au înregistrat doar pagube materiale.

Alte cazuri la care s-a intervenit

În data de 13.01 a.c., în jurul orei 19:50, 8 subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti-Oaş au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire de locuinţe dezafectată din Negreşti Oaş. Din fericire, în incendiul provocat, cel mai probabil, prin folosirea flăcării pentru a aprinde materiale şi deşeuri, nu au fost înregistrate victime.

În data de 15.01.2020, pompierii sătmăreni au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu la două garaje situate pe strada Dariu Pop din municipiul Satu Mare. La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent, însă pompierii au acţionat rapid pentru localizarea şi lichidarea incendiului, reuşind protejarea construcţiilor alipite. Nu au fost înregistrate victime şi în nici unul dintre garaje nu se aflau autoturisme. La finalul intervenţiei, pompierii au stabilit ca şi cauză probabilă a producerii incendiului: folosirea unor materiale explozive – artificii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns