Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Joc bun şi victorie uşoară pentru CSM Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Scor 4-1 (2-0) cu Progresul Şomcuta Mare

Victorie facilă obţinută de jucătorii de la CSM Satu Mare în faţa unui adversar modest care a opus o slabă rezistenţă şi nu a contat în joc decât spre final după ce elevii lui Zoltan Ritli s-au desprins la 4-0. Succesul de sâmbătă duce chipa sătmăreană pe  locul 4 în Seria 10 din Liga 3. Dar, să nu uităm, gruparea sătmăreană are un joc mai puţin, cel de pe teren propriu cu CS Sânmartin.

Partida de sâmbătă a început în nota de dominare a sătmărenilor care, după o primă ocazie ratată de Zsiga, au deschis scorul prin Cădar în minutul 15. Căpitanul CSM-lui a reluat în plasă, de la marginea careului mic, un balon centrat de Bogdan Nylvan.

În minutul 27 acelaşi Bogdan Nylvan a executat un corner de pe partea dreaptă, iar tânărul Kevin Barth a marcat cu capul din mijlocul careului mare. După pauză CSM a avut un sfert de ceas foarte bun cu atacuri în valuri, soldate cu multe ocazii, două dintre ele concretizate prin goluri. În minutul 48 Raul Ziman a luat o acţiune pe cont proriu, a driblat doi adversari şi a şutat de la 16 metri. Lovasz, portarul oaspeţilor, a respins balonul în faţă, până la Chitaş care a marcat în poarta goală.

Apoi, în minutul 58 Gabriel Cădar, a marcat pentru 4-0, cu capul, după o lovitură de colţ executată de Ionescu.

La adăpostul acestui 4-0 jucătorii sătmăreni au redus motoarele, iar antrenorul Zoltan Ritli a introdus în teren mai mulţi jucători tineri. Pe acest fond, echipa din Şomcuta a ieşit la atac şi a reuşit să înscrie golul de onoare în minutul 70 prin Pavel Nemeş, şut violent sub bară expediat de la 16 metri.

CSM Satu Mare: Curileac – Vădan, Tincău, Fl. Mureşan, Ionescu, B. Nylvan, Cădar, Barth, Chitaş, Ziman, Zsiga. Au mai jucat: Şimon, K. Neyiki, M. Neiyki şi Rareş Nylvan. Antrenor: Zoltan Ritli.

Rezultatele etapei a 4-a din Seria 10:
• CSC Sânmartin – SCM Zalău  1-2
Raul Baciu (89) / Mihai Onicaş (80), Sebastian Duma (86)
• Minaur BM – Luceafărul Oradea   5-1
Sebastian Serediuc (2, 32), Mircea Donca (82), Vasile Pop (90), Cosmin Berindea (90+2) / Darius Gheban (14)
• Gloria – Someşul Dej  5-3
Marius Curtuiuş (5, 64), Adrian Nalaţi (13 – penalty), Claudiu Meşter (33), Pedro Vărărean (46) / Sebastian Butta (22), Mihai Maxin (31), Florin Brumă (50)
• Sportul Şimleu Silvaniei – CA Oradea  1-1
Marius Leitan (27) / Cosmin Letan (22 – penalty)
• CSM Satu Mare – Progresul Şomcuta Mare   4-1
Gabriel Cadar (15, 58), Fl. Chitaş (49), Kevin Barth (27) / Pavel Nemeş (68).

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns