Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Judecatoria Somcuta risca sa fie desfiintata

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Judecatoriile cu activitate redusa vor fi desfiintate, in baza unui proiect al Ministerului Justitiei. Pe lista ministerului figureaza instanta de la Somcuta Mare. Printr-un comunicat de presa al ministerului se arata ca, in 6 decembrie, Guvernul Romaniei a aprobat un proiect de lege pentru redistribuirea resurselor umane in sistemul judiciar, in vederea eficientizarii activitaţii instantelor judecatoresti si a parchetelor, prin desfiintarea judecatoriilor si a parchetelor de pe langa acestea care nu functioneaza sau care au un volum redus de activitate. Proiectul urmeaza sa fie transmis Parlamentului Romaniei pentru adoptare.

In comunicat se mai arata ca proiectul de Lege tine seama de recomandarile Comisiei Europene (CE), cuprinse atat în Raportul din iulie 2010 privind progresele realizate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV), cat si in alte rapoarte anterioare ale CE. Proiectul va avea ca efect redistribuirea resurselor financiare, materiale si umane acolo unde este nevoie, lucru care va conduce la imbunatatirea functionarii instantelor/parchetelor cu deficit de personal si eliminarea supraincarcarii. Acest aspect este de natura de a asigura premisele unui act de justitie eficient si de calitate. In acest proiect, printre instantele propuse pentru desfiintare figureaza si judecatoria din Somcuta Mare si parchetul de pe langa aceasta, alaturi de alte 13 instante din tara.

Desfiintarea va fi insotita de o rearondare a localitatilor din circumscriptia acestora la instantele, respectiv parchetele cele mai apropiate. Proiectul prevede, de asemenea, procedura de redistribuire a posturilor, transferul magistratilor si a celorlalte categorii de personal si reglementeaza situatia cauzelor aflate pe rolul acestor instante.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns