Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Judecătorii declară război guvernului. Între orele 9 și 12 blochează toate procesele

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Judecătorii vor continua protestele în toată țara și vor face plângeri la CEDO, au decis, miercuri, reprezentanții asociațiilor magistraților din România. Mai mult, începând de joi, magistrații din toată țara vor întrerupe activitatea, zilnic, timp de trei ore.

Protestele vor avea loc în fiecare zi de lucru, între orele 9.00 și 12.00, până când se vor rezolva problemele din Justiție.

Judecătorii cer demisia ministrului Predoiu

Judecătorii declară război guvernului. Asociațiile magistraților au decis, la întâlnirea de miercuri organizată de Uniunea Judecătorilor din România, să propună Guvernului demiterea ministrului Justiției, din cauza administrării proaste a sistemului judiciar, și înlocuirea sa cu un ministru care să poată rezolva problemele. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor să facă plângere penală pe numele ministrului Finanțelor, Gheorghe Pogea, pentru că acesta i-a anunțat că salariile le vor fi tăiate cu 65%, ceea ce, spun ei, ar contraveni Codului Muncii.

Protest pe termen nelimitat

Vicpepreședintele UNJR a precizat că acest demers va continua fără un termen anume, arătând că “forma de protest va înceta în momentul în care puterea Executivă și cea Legislativă, sub aspectul Statutului de judecător, va adopta măsurile pe care asociațiile profesionale le vor considera necesare”.
Dragoș Călin a arătat că judecătorii nu sunt interesați în mod exclusiv de chestiunea salarială, ci și de cele legate de volumul de muncă, de legislația incoerentă, precum și de multe aspecte privind condamnările României la CEDO. Referitor la acest ultim aspect, Călin a spus că, în peste 95% din cazuri, culpa nu este a judecătorului, ci a puterii legislative, indicând în acest sens un studiu al UNJR care care va fi curând dat publicității.
Reprezentanți ai unor organizații ale magistraților, precum și mai mulți judecători, au analizat, miercuri, la Curtea de Apel București, situația creată în urma actului administrativ de retragere a sporului de 50% pentru magistrați. La discuții au participat președintele Asociației Magistraților din România (AMR), Mona Pivniceru, vicepreședintele UNJR, Dragoș Călin, președintele Tribunalului Vrancea, Adrian Neacșu, precum și judecători de la instanțele bucureștene. Discuțiile au avut loc cu ușile închise, nefiind publice.

65% sporuri la ÎCCJ

Judecătorii de la Instanța Supremă spun că, dacă nu se rezolvă problema salariilor ce trebuiau luate joi, plângerea va fi făcută pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru că cele 65% pe care Ministerul Finanțelor vrea să le taie din salariile de la ÎCCJ reprezintă sporul de risc și cel de confidențialitate, trecute deja în cartea de muncă. Pogea a trimis la ÎCCJ o adresă prin care anunța tăierea celor 65% până la sfârșitul anului, urmând ca apoi sumele restante să fie reeșalonate, potrivit OUG 71 din iunie.
Președintele ÎCCJ, Nicolae Popa, a confirmat că nu sunt bani pentru plata salariilor angajaților instituției, el afirmând că discută cu ministrul Finanțelor prin corespondență despre această problemă.

Predoiu a redus din sporurile angajaților MJ

Cătălin Predoiu a anunțat, miercuri, că a luat o serie de decizii “destul de dure” pentru angajații ministerului, explicând că nu poate să ceară altora să facă economii fără să dea un exemplu.
Ministrul Justiției a spus că a redus sporul ANP de la 30% la 10%, sporul de manager public de la 55% la 25%, și a decis să nu mai acorde sporuri PHARE până nu vede rezultate pozitive. Predoiu a explicat că, prin reorganizarea ministerului, se fac economii și că va fi o perioadă dificilă de câteva luni în care toată lumea trebuie să facă sacrificii, “să strângă din dinți”. Ministrul Justiției a precizat că a luat o serie de măsuri pentru rezolvarea problemelor din sistemul de justiție, spunând că a discutat cu furnizorii de utilități pentru eșalonarea plăților.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns