Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Judecătorul care l-a achitat pe Dorel Tukaci a fost trimis în judecată

Sigla Informatia Zilei
Mircea Puşcaş - judecător la Curtea de Apel Oradea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea. Este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă şi trei infracţiuni de fals în declaraţii, din care una în formă continuată. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Marcel Piştuca în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. Mircea Puşcaş este judecătorul care l-a achitat pe Dorel Tukaci după ce acesta fusese condamnat la pedeapsă privativă de libertate. După ce Judecătoria Satu Mare îl condamnase la 7 ani închisoare, la curtea de Apel Oradea, Dorel Tukaci a fost achitat.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Judecatorul Mircea Puscas a fost trimis in judecata
Judecatorul Mircea Puscas a fost trimis in judecata

Mircea Puşcaş – judecător la Curtea de Apel Oradea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea. Este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă şi trei infracţiuni de fals în declaraţii, din care una în formă continuată. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Marcel Piştuca în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. Mircea Puşcaş este judecătorul care l-a achitat pe Dorel Tukaci după ce acesta fusese condamnat la pedeapsă privativă de libertate. După ce Judecătoria Satu Mare îl condamnase la 7 ani închisoare, la curtea de Apel Oradea, Dorel Tukaci a fost achitat.

 

În cursul anului 2009, inculpatul Puşcaş Mircea, la acea dată, judecător la Tribunalul Bihor, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul unor instanţe din Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de denunţător, judecat pentru evaziune fiscală, o pedeapsă cu suspendare condiţionată atât la judecata în fond cât şi în căile de atac, informeaza DNA.

De asemenea, în cursul anului 2011, inculpatul Puşcaş Mircea, în calitate de judecător la Curtea de Apel Oradea, prin intermediul inculpatului Piştuca Marcel, a pretins de la acelaşi denunţător suma de 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală în care era judecat pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire.

Din suma pretinsă, inculpatul Puşcaş Mircea a primit de la denunţător suma de 20.000 de euro, atât direct cât şi prin intermediar, iar diferenţa, care urma să fie remisă la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată. Denunţătorul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta a remis inculpatului Puşcaş Mircea suma de 1.500 de euro în anul 2009.

“De asemenea, în cuprinsul declaraţiilor de avere date în anul 2010, inculpatul Puşcaş Mircea a omis să menţioneze că a achiziţionat şi apoi a vândut un autoturism marca AUDI A 4. În plus, în cuprinsul declaraţiilor de avere din anii 2011 şi 2012, inculpatul Puşcaş Mircea a omis să menţioneze că a împrumutat o persoană fizică cu echivalentul în lei al sumei de 10.000 de euro, în condiţiile în care legea impune declararea împrumuturilor cu o valoare mai mare de 5.000 de euro” se arată într-un comunicat DNA.

 

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Timişoara, instanţă desemnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

7 persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT

În urma a 18 percheziţii efectuate în Satu Mare, Craiova şi judetele Arad, Oradea, Cluj şi Mureş, 7 persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT. Este vorba de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, deţinerea de dispozitive în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani. Inculpaţii vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Alţi 6 au fost plasaţi sub control judiciar.