Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Kovesi acuză diverse presiuni asupra procurorilor DNA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, susține, într-un interviu acordat miercuri Agerpres, că nu există doar presiuni prin declarații, ci și prin încercările de modificare a legislației, dar și că există la adresa ei și a colegilor săi o campanie de fake news.

 

“Există tot felul de presiuni. Am observat că în acest an ele sunt tot mai intense, sunt tot mai agresive. Nu există doar presiuni prin declarații, chiar și aceste încercări de modificare a legislației constituie presiuni și vedem consecințele unor proiecte care au apărut pe piață care au determinat și rezultate în activitatea judiciară. Ele sunt și foarte agresive, suntem supuși unei campanii de, deja cred că termenul este folosit destul de des, de fake news, zilnic sunt știri care nu sunt verificate, de foarte multe ori suntem puși în situația de a dezminți anumite informații care apar în spațiul public, se scriu știri fără să fie cerut punctul de vedere, fără să fim întrebați. (…) Colegii din DNA nu sunt intimidați”, afirmă șefa DNA.

Despre modificările la legile justiției, Kovesi spune că procurorii din adunarea generală a DNA au considerat că acest proiect constituie o formă de presiune, dar susține că nu le poate fi luat dreptul de a-și exprima opinia.

“În momentul în care statutul de independență a magistratului este pus în discuție, este pus în pericol prin crearea unui proiect, cu siguranță toți cei din sistemul judiciar sunt îngrijorați”, explică ea, adăugând că nu resimte existența unui conflict între procurori și judecători.

Potrivit acesteia, în prezent sunt peste 6.300 de dosare în lucru la DNA, dintre care peste 2.400 de dosare au fost înregistrate doar de la începutul anului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns