Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

La Consiliul Județean s-a deschis o expoziție tripartită

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Trei artiști din trei domenii diferite și-au reunit lucrările

DSC_0553
Artiștii și invitații lor la vernisaj

    Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare a deschis joi după prânz o nouă expoziție la Galeria din holul Consiliului Județean. care reunește lucrări de pictură, sculptură în lemn și grafică semnate de Szodoray Paradi Hajnalka, Bihari Renata Beatrix și Vasile Dragoș.

Spre deosebire de alte ocazii, de data aceasta amalgamul de stiluri și tehnici nu este unul deranjant. Poate pentru că metodele și temele celor trei expozanți sunt atât de diferite, încât ai impresia că asiști, de fapt, la trei expoziții diferite găzduite întâmplător în același spațiu.

Grafica modernă – pe teme despre condiția umană și în special cea feminină – cu volute și bogăție de detalii amintind de stilul baroc sau compozițiile renascentiste, încadrată în rame negre răspicate, e apanajul d-nei Bihari Beatrix. Nicio legătură cu sculptura în lemn, de inspirație rustică, adusă de dl. Dragoș, care oferă scene din viața țăranilor, din mai multe etnii, integrează doi știuleți într-o compoziție metaforică despre sezonul recoltei, în timp ce figurile de domnitori care de mult își fac veacul în holul Consiliului, privesc cu detașarea istoriei. Nicio legătură între austeritatea creionului graficienei, lemnul lucios al sculptorului și noile picturi naive, frumos lucrate coloristic, ale d-nei Paradi, căreia recentul sejur la Moneasa se pare că i-a prins foarte bine. Mai renumită ca graficiană, dânsa pășește hotărât în lumea picturii și e admirabil că, la o vârstă respectabilă, nu s-a cantonat într-un anume tip de lucrare.

Bucuria vernisajului a fost umbrită de anunțul decesului ceramistei Hiripi Zsuzsanna, născută în 1941, care reprezenta în AAP un domeniu mult prea puțin valorificat. La vernisaj au cântat elevi ai școlii de Arte, iar expoziția va fi deschisă timp de trei săptămâni.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns