Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

La CSM Satu Mare, Alexandru Oroian se află în cea mai bună formă a carierei

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Spadasinul de la CSM a cucerit titlul naţional la tineret

Ediţia 2021 a Campionatului Naţional de spadă tineret a fost programată pentru zilele de 14 şi 15 mai. Aşa cum suntem obişnuiţi în pandemie, în sala “Ana Pascu” din Bucureşti se organizează doar concursuri individuale. Ziua de vineri ne-a rezervat proba masculină, la startul căreia s-au prezentat 51 de sportivi din toată ţara.

În lupta pentru medalii au intrat mai mulţi sătmăreni de la CS şi CSM, chiar şi de la CSU Poli Timişoara, în persoana lui Benjamin Bodo. Dar cel mai în formă s-a dovedit a fi acelaşi Alexandru Oroian. După ce “a dat lovitua” câştigând Cupa României la seniori, sportivul de la CSM Satu Mare a trecut din nou de tot ce i-a ieşit în cale pe tablou. Şi-a trecut astfel în palmares o nouă medalie preţioasă.

În singura fază a grupelor, Alexandru Oroian a obţinut patru victorii şi două înfrângeri. Pe tabloul de 64 a trecut de Dragoş Rusu (CSA Steaua), scor 15-7, după care n-a întâmpinat deloc probleme cu David Pădureanu (Constanţa), scor 15-4. În continuare, sătmăreanul l-a învins pe Dorin Băzăvan (Dinamo), scor 15-7, pentru ca în semifinale să se califice după victoria cu David Statie (Dinamo), scor 15-6. În penultimul act, Alexandru Oroian l-a învins pe colegul său Tudor Surducan (CSM Satu Mare), scor 15-8, iar în marea finală l-a bătut cu 15-10 pe Alexandru Stoica (Bucureşti). La final, sportivul de la CSM a cucerit medalia de aur!

Clasările celorlalţi sătmăreni: Tudor Surducan (CSM) – locul 3, Marton Szep (CSM) – 10, Benjamin Bodo (ASU Poli) – 11, Szabolcs Szabo (CS) – 14, Marton Mezinger (CS) – 20, Luca Gurza (CS) – 29, Anton Cîmpan (CS) – 50.

Spada sătmăreană este antrenată de Nagy Lehel, Francisc Csiszar, Simona Surducan, Adrian Szilagyi.

Campionatul Naţional de tineret continuă sâmbătă cu proba feminină. Dar pe listă nu apare nicio sportivă legitimată la un club din Satu Mare.

Altfel, Federaţia Română de Scrimă anunţă că Marton Mezinger de la CS Satu Mare şi antrenorul sau Adrian Szilagyi pleacă la stagiul de pregatire din Italia. Marton a fost cel mai bine clasat cadet în cadrul Campionatului National de Tineret, Spada masculin şi a castigat premiul oferit de un organizator. Voucher-ul a fost înmânat de către vicecampioana mondială de juniori Bianca Benea.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns