Asculta acest articol[slideshow id=6539]
Nea Fanus s-a dus cu un card de gaste, pe malul Baltii Brailei. La o plimbare. Cu aparatorul de soare din dantela pe cap. Cu camasa de in lipita de umezeala spatelui. Cu pantalonii verzulii cat trecerea ierbii dinspre primavara in plin anotimp calduros. Balta Brailei pe margini cu o dantelarie de matasea broastei de nu stiai care-i pantalonul lui Nea Fanus si care-i opera batalionului de oracaitori ce punea in miscare timpanele. Gastele devenisera gasculite si-n soarele topit ce-si curgea caldura inspre camasa de in se transformasera in ditamai fetele Brailei. Alea din Ciulinii Baraganului. Alea care pe strada mare isi plimbau trupurile saturand ochii negustorilor de stofa ori de grane venite prin stramtoarea Bosforului. Si-apoi gasculitele lui Nea Fanus erau vedete de cabaret. Tiitoare de marinari de apa dulce. Umblau cu chiorii aia ce se luau in fiecare zi cu Dunarea in piept. Uita-l si pe Nea Fanus ca se duce sopteau printre tatele cu lapte de copchilas adevaratele femei bune de prasila ale Brailei. Uite-l si pe Nea Fanus ca dispare cu tot cu aparatorul ala de soare de pe cap. Braila tepurilor, a chiolhanurilor terminate cu desfrau. Braila barcagiilor ce-si plimbau marfa in scartait de ancora in zbor a ghezmuit cu bautura topita tocmai din Grecia. Licoarea zeilor adusa din import. Nea Fanus se ratoia si el inspre o alta lume, mereu alta si mereu hada din ce in ce mai hada, nu ca raza de lumina a lunii care-ti intra-n dormitor si te intreaba printre pernele cu puf de gasca cum o mai duci. Si ca mirosul de hazna ce ia forma luminii gretoase, putrede, lumina prin care se ascund sobolani ghiftuiti cu grane.
“Sa ma lasati in pace”, striga catre razele alea urat mirositoare.
Si dus a fost de parca n-ar fi fost. Si s-a dus cu tot cu povestile alea ale lui. Cu tot cu cronicile alea de fotbal in care marii jucatori de altadata se luau la tranta cu gazonul, driblau firul de iarba si puneau mingea din colt de verdeata in vinclul de poarta lemnoasa in care plasa se scutura ca un planset. In aplauzele lui Dobrin s-a dus Nea Fanus. Si in driblingurile acelea.
E in doliu intreaga Braila. Si plange ca raurile in vreme de furtuna cand isi varsa lacrimile usor sarate in Dunare si apoi in marea cea mare. Si totusi… Nea Fanus e in tinda casei de pe malul Baltii Brailei unde sta la taclale cu ingerii. Si ne face cu ochiul drept de parca ne-ar linisti pe toti “da mai pe toti va linistesc, va pun pile aici ca sa va atinga aripa linisti acolo unde sunteti si de unde tocmai am plecat fara sa regret ca un pescarus retezat la aripa de iataganul unsuros al turcului ce facea inghetata si ne-o vindea noua pe strada mare a Brailei”.
Fii primul care comentează