Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

La tir, Alin Moldoveanu aduce prima medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Judoka Corina Căprioriu a cucerit argintul, fiind descalificată în finală

Alin Moldoveanu, tragaciul de aur al Romaniei la Olimpiada
Alin Moldoveanu, tragaciul de aur al Romaniei la Olimpiada

Zilele trec la Jocurile Olimpice de la Londra, iar România cucerește medalii în continuare.

Alin Moldoveanu a câştigat prima medalie de aur, după ce s-a impus în proba de puşcă aer comprimat 10 m, din cadrul competiţiei de tir. Sportivul român ne-a ţinut cu sufletul la gură până la ultimele focuri, dar a demonstrat că are sânge rece, învingându-l la ultimele două trageri pe campionul mondial Camparini. Alin a dominat finala, dar după şase trageri a cedat primul loc. Totuşi, Moldoveanu a reuşit să îşi păstreze calmul şi a realizat o performanţă excepţională. De notat că sportivul român a terminat calificările egalând recordul olimpicȘ 599 de puncte. Bătălia pentru medalii a fost una extremă, la intrarea în finală primii patru concurenţi fiind despărţiţi de un singur punct.

A treia medalie pentru țara noastră a venit tot de la judo. Corina Căprioriu s-a calificat în finala de la 57 de kg, unde a întâlnit-o pe Kaori Matsumoto din Japonia. A fost o finală strânsă, pierdută însă de româncă, după ce arbitrii au considerat că sportiva noastră a călcat deliberat în afara suprafeței de luptă. Așa că judoka noastră a urcat pe a doua treaptă a podiumului, fiind recompensată cu argint și cu titlul de vice-campioană olimpică. La spadă, Anca Măroiu şi Simona Gherman au ratat calificarea în semifinale, fiind învinse în sferturi. Ambele sportive au dus meciul până la un incredibil 14-14 şi pentru ca dramatismul să fie total, ambele au reuşit mai multe tuşe duble. Din nefericire, atât Shin A Lam, cât şi ucraineanca Shemyakina au fost primele care au punctat şi au dus scorurile la 15-14. Astfel, România a rămas fără nicio reprezentantă în concurs, după ce Shemyakina a învins-o în optimi pe favorita noastră, Ana Maria Brânză. A venit și rândul gimnastelor să debuteze la Jocurile Olimpice. Fetele antrenate de Bellu și Bitang au reușit să se califice în finala  pe echipe, de pe locul 4, cu 176,264 puncte, după SUA, Rusia și China.

Însă, după spusele multora, gimnastele au avut un parcurs ezitant. Larisa Iordache a concurat la 4 aparate, în ciuda accidentării la picior, dar nu s-a calificat la nici una dintre ele. La paralele, Sandra Izbașe a căzut, dar a promis că în finală va fi altceva, iar antrenorii au refuzat să dea declarații. Echipa României a fost formată din Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar şi Diana Chelaru. Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu, campioanele olimpice la ultimele două ediţii în proba de două rame, continuă să viseze la o nouă medalie olimpică, după ce s-au impus în recalificări, fără drept de apel. Și echipajul masculin de 4 rame fără cârmaci a obţinut calificarea directă în semifinale, la Jocurile Olimpice. Echipajul format din Marius Cozmiuc, Florin Curuea, Alexandru Palamariu şi Cristi Pîrghie, a terminat pe doi.

Programul de marți al românilor

– Ora 11.40, canotaj – patru rame fără cârmaci (masculin) – recalificări, Marius Vasile Cozmiuc, Alexandru George Palamariu, Cristi Ilie Pîrghie, Florin Curuea.
– Ora 12.00, înot – 100 m liber (masculin), calificări – semifinala (ora 21.30), Norbert Trandafir
Tenis de masă – simplu feminin, sferturi de finala + semifinala (ora 18.00), Elisabeta Samara.
– Ora 12.30, canotaj – recalificări 8+1, Cristina Grigoraş, Eniko Mironcic, Camelia Lupaşcu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Talida Gidoiu, Irina Dorneanu, Viorica Susanu.
– Scrimă – floretă individual (masculin), calificări – semifinale (ora 20.00) – finala (ora 21.10), Radu Dărăban.
– Ora 13.30, tenis – sferturi de finală –  Simona Halep/Sorana Cîrstea, Horia Tecău/Adrian Ungur.
– Ora 18.30, gimnastică – finala – echipe feminin, Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache.
– Ora 21.40, polo  – România – SUA.
– Ora 22.00, tenis de masă  – simplu masculin, sferturi de finala (în funcţie de tablou), Adrian Crişan.
– Ora 22.07, înot  – finala 200 m liber (feminin), Camelia Potec.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns