Lance Armstrong s-a dovedit cel mai mare escroc al istoriei sportului

Asculta acest articol

Ciclistul american a câştigat de 7 ori Turul Franţei implementând un sistem sofisticat de dopaj

Mulţi dintre fanii sportului au urmărit fascinaţi în prima jumătate a deceniului trecut seria de 7 succese ale americanului Lance Armstrong în Turul ciclist al Franţei, un record ce i-a adus sportivului din Texas faimă şi mulţi, foarte mulţi bani (peste 100 de milioane de dolari). Anul trecut s-a dovedit că lucrurile erau mult mai complexe şi murdare.

Într-un rezumat de 202 pagini al unui dosar de 1000 pe care Agenţia Americană Antidoping (USADA) l-a trimis spre sancţionare către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), americanul Lance Armstrong, doctorul Michele Ferrari şi directorul sportiv belgian Johan Bruyneel sunt evidenţiaţi ca pilonii “celui mai sofisticat, personalizat şi de succes program de dopaj din istoria sportului”.

Dopaj, corupţie şi minciună pe scară largă

Eritropoetină, testosteron, transfuzii sangvine, trafic de substanţe interzise, sperjur şi folosire de bani publici pentru practici ilicite. Apoi, coruperea coechipierilor, muşamalizarea probelor de sânge depistate pozitiv, fuga de controale inopinate. Toate sunt strânse într-un raport de 1000 de pagini, în care 26 de mărturii, extrase de conturi bancare şi zeci de mail-uri compromiţătoare fac ţăndări perioada petrecută pe şosea de americanul Lance Armstrong.

Conform raportului USADA, dopajul sistematic a început odată cu întoarcerea pe şosea a lui Lance Armstrong, după lupta câştigată împotriva cancerului testicular. Perioada în cauză a pornit în 1999, a fost întreruptă în 2005, după care dovezile arată că a fost reluată în 2009 şi 2010, anii scurtei reveniri în pluton a americanului. În tot acest timp, Armstrong şi Johan Bruyneel, directorul sportiv de care a fost nedespărţit la toate echipele pentru care a evoluat, au construit un sistem avansat de dopaj, bazat pe cunoştinţele doctorului italian Michele Ferrari, sistem menit să înşele controalele antidoping şi să ofere o viteză în plus în disputa cu adversarii.

11 mărturii “de primă mână”, ale unor rutieri foarte apropiaţi de Lance Armstrong, au fost ataşate la dosar, dintr-un total de 26 de mărturii semnate. Dacă Tyler Hamilton şi Floyd Landis au făcut publice acuzaţiile cu ceva timp în urmă, lista a fost întregită de Frankie Andreu, Michael Bary, Tom Danielson, George Hincapie, Levi Leipheimer, Stephen Swart, Christian Vande Velde, Jonathan Vaughters şi David Zabriskie. Toţi locotenenţii au vorbit de alegerea pe care au fost nevoiţi să o facă pentru a rula alături de american: urmezi programul de dopaj sau rămîi în afara sportului.

Detalii halucinante

Doctorul Ferrari, un geniu al camuflării substanţelor interzise, a descoperit că dacă scade dozajul de EPO şi o administrează subcutanat, şi nu intravenos, Armstrong&Co. au şanse mult mai reduse să fie depistaţi pozitiv. Folosindu-se de faptul că un test de detectare a eritropoetinei a fost dezvoltat abia în 2001, Ferrari s-a asigurat că Armstrong a fost mereu cu un pas înaintea tehnicii, după care a trecut pe transfuzii sangvine. Coechipierii lui Armstrong au fost introduşi treptat în horă, liderul echipei asigurându-se în permanenţă că are cei mai buni căţărători la parametri optimi.

Pentru a fi sigur de accesul facil la substanţele interzise, Lance şi-a burduşit frigiderele din reşedinţele sale din Europa, în Nisa (Franţa) şi Girona (Spania), cu EPO şi sânge centrifugat. În toată această perioadă, a alimentat conturile lui Ferrari, pe care îl numea afectuos “Schumi”, cu peste un milion de dolari. Lance a folosit şi hormoni de creştere, substanţe pentru care a fost dezvoltat un test adecvat abia la Olimpiada de la Londra, în 2012.

Raportul USADA mai precizează că în 1998, la Campionatele Mondiale, Lance a scăpat ca prin urechile acului de un control inopinat, după ce unul dintre doctori i-a strecurat o pungă cu soluţie salină, în timp ce coechipierii de la US Postal i-au deturnat pe oamenii responsabili cu prelevarea de probe. Lance avea mereu nevoie de doar 20 de minute pentru a-şi injecta serul ce ar fi reglat nivelul hematocritelor din propriul corp, iar apropiaţii s-au asigurat că primeşte această pauză. Este adusă în discuţie şi proba pozitivă returnată de Armstrong în Turul Elveţiei 2001 şi mita pe care US Postal a oferit-o oficialilor UCI pentru a muşamaliza evenimentul.

Maestru al disimulării

Frapantă rămâne nonşalanţa cu care Lance alegea să abordeze lucrurile. La startul unei etape din Turul Franţei, Lance i-a spus lui Hincapie că “azi sunt cu 500 de grame mai greu”, aluzie la transfuzia pe care a suferit-o, în timp ce Vaughters a mărturisit că l-a văzut odată pe liderul echipei sale în timp ce reprimea sângele tratat şi că acesta i-ar fi explicat: “acum ştii că transfuzionez, dar nu trebuie să te duci să scrii vreo carte despre asta”.

Floyd Landis descrie o oprire făcută de autocarul echipei Discovery Channel, în 2004, după o etapă montană, când toţi rutierii şi-au agăţat pungile de sânge de bara de sprijin, s-au întins pe podeaua maşinii şi au încheiat transfuzia într-o oră, timp în care şoferul se prefăcea că repară motorul.

Lance Armstrong s-a hrănit cu propria legendă şi a încercat să-i intimideze pe martori, dar şi să muşamalizeze orice încercare care i-ar fi afectat imperiul. În 1999, a purtat o dispută personală cu Christophe Bassons, cel care a scris într-un editorial că Armstrong “a şocat plutonul” cu evoluţia sa de pe munte la Sestriéres. Antologică a fost şi vendetta dusă împotriva italianului Filippo Simeoni, cel care a îndrăznit să îl acuze primul pe doctorul Ferrari de practici ilicite.

Sistemul de dopaj s-a întors în pluton odată cu revenirea lui Armstrong, în 2009. Într-o serie de e-mailuri publicate de USADA, americanul discuta planurile de dopaj cu fiul doctorului Ferrari, Stefano. Întrebat în 2009, de Levi Leipheimer, dacă mai lucrează cu “Schumi”, Lance a recunoscut că “printr-un intermediar”.

A recunoscut cu greu

Armstrong a fost suspendat pe viaţă pentru dopaj, iar toate victoriile sale din ciclism i-au fost sterse din palmares. A recunoscut faptele (cu jumătate de gură) şi şi-a cerut scuze într-un interviu acordat pentru Oprah. Armstrong a mărturisit şi de ce nu a spus adevărul până acum. “Pentru cei mai mulţi oameni e prea târziu şi asta e din vina mea. Văd situaţia ca pe o minciună mare care s-a repetat de multe ori”, a declarat el.

De atunci, fostul ciclist a primit lovituri după lovituri, pierzând premiile, credibilitatea şi o mulţime de bani. Legenda lui va rămâne mereu pătată.