Asculta acest articol
Vineri, 18 octombrie, a fost zi de doliu în comunitatea scriitoricească sătmăreană. Numeroşi prieteni ai poetului trecut în eternitate după o lungă şi grea suferinţă, cel care până în ultima clipă a încercat să lupte, s-au întâlnit în cimitirul din Odoreu.
Numărul mare de autoturisme din vecinătatea cimitirului erau o dovadă a prezenţei celor care l-au preţuit pe Vasile Tarţa şi scrierile sale. Am văzut oameni cu ochii în lacrimi chiar dacă nu erau din Odoreu. L-au însoţit pe ultimul drum prieteni şi scriitori din mai multe localităţi ale judeţului.
Nu ne-am propus a face o enumerare a celor care au ţinut să fie alături de familie în aceste momente de grea încercare, dar nu putem trece cu vederea prezenţa la înmormântare a unor adevăraţi prieteni ai celui trecut în eternitate.
Printre cei care au adus un ultim omagiu poetului Vasile Tarţa, autorul a 37 de volume, din care 35 de poezie şi două de proză îi menţionăm pe George Vulturescu, Ioan Bala, Radu Ulmeanu, Mircea Deac, Ioan Nicoară, Ioan Moldovan, Gheorghe Molnar, Marcel Sabo, alte persoane din rândurile prietenilor şi foştilor săi colegi de muncă sau de condei.
Ceremonia funerară a fost oficiată de un sobor de preoţi, care în cuvintele lor n-au uitat să amintească despre faptul că Vasile Tarţa a slujit cu multă convingere şi consecvenţă biserica ortodoxă.
La căpătâiele multora a cântat aşa numita hore a mortului, multe din ele chiar au fost publicate în câteva volume. Iată că de această dată, cel care odinioară petrecea oameni spre pasul dintre viaţa pământeană şi cea veşnică, a fost condus cu pioşenie de familie, prieteni şi o serie de preoţi.
Din motive lesne de înţeles nu vom inlcude în aceste rânduri numele preoţilor ortodocşi din Satu Mare şi cel paroh din Odoreu, dar merită menţionat un fapt ce rar se întâmplă. În cuvintele lor de îmbărbătare preoţii au citat o serie de versuri cu tentă bisericească pe care Vasile Tarţa le-a scris şi le-a publicat.
Nu putem încheia aceste rânduri fără a cita câteva versuri incluse în ultimul său volum, chiar dacă era măcinat de boala care a învins voinţa lui deosebită de a trăi….mă duce către/mari prăpăstii/nu merge pe drum drept/indicatoarele arată direcţia greşită/ mă epuizează călătorind/încep alte obstacole/cu o nouă călăuză(Călăuză). Iată că poetul Vasile Tarţ parcă prevestea drumul lung pe care-l va urma, dar cu o altă călăuză decât cea pământeană.
În poemul Maci, parcă descrie suferinţa sa: Tumori guralive/bat câmpii/ zâmbete făţarnice/deasupra lanului/ aduc metastaza…
tot ca o premoniţe autorul spune în poemul Trecere: sub copacul vieţii frunze galbene/ către sfârşit/amintiri fierte…iată că autorul versurilor de mai sus chiar rămâne o amintire.
Prin trecerea poetului Vasile Tarţa în eternitate peisajul literar sătmărean va fi mult mai sărac.
Dormi în pace.
Fii primul care comentează