După ce a realizat o cursă perfectă
Britanicul Lewis Hamilton a câștigat duminică Marele Premiu al Ungariei de Formula 1 după o cursă perfectă. Aceasta a făcut parte din Campionatul Mondial cel care a ajuns la etapa a zecea.
Hamilton a fost urmat de finlandezul Kimi Raikkonen și de germanul Sebastian Vettel. După cursa de pe circuitul de la Hungaroring Vettel rămâne lider în clasamentul mondial, însă pe locul doi a urcat Raikkonen cel care l-a devansat pe Fernando Alonso.
Britanicul a dominat tactic cursa din Ungaria, iar succesul său a fost rareori pus sub semnul întrebării. Campionul mondial din 2008 a gândit foarte bine cursa, iar la final a avut 12 secunde avans față de locul doi. A fost a patra sa victorie obținută în carieră pe acest circuit, astfel că l-a egalat pe septupul campion mondial Michael Schumacher.
Surpriza plăcută a începutului de cursă a fost Romain Grosjean, cel care a tras pentru podium până în partea a doua a întrecerii, după ce a pornit al treilea. Pe locul patru s-a situat Mark Webber, urmat de Fernando Alonso și Romain Grosjean. Webber s-a aflat și pe primul loc după intrările la boxe ale rivalilor.
În cursa din Ungaria au abandonat Di Resta, Rosberg, Bottas, Gutierrez și Sutil, iar incidente grave nu au fost. Primele 5 locuri în clasamentul general: Vettel – 172 de puncte, Raikkonen – 134, Alonso – 133, Hamilton – 124, Webber – 105.
Urmează o vacanţă de aproape o lună, iar mai apoi Marele Circ revine în Belgia pe circuitul Spa-Francorschamps, pe 25 august.
Fii primul care comentează