Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi a iniţiat un nou proiect Comenius

Elevii şi profesorii implicaţi în proiect
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
forestier
Elevii şi profesorii implicaţi în proiect

Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi Satu Mare beneficiază de un nou proiect Comenius pentru parteneriate multilaterale. Noul proiect se numeşte ”Environmental Sustainabilty is our Responsibility”, tradus: ”Conservarea mediului înconjurător este responsabilitatea noastră”, şi se va derula în perioada septembrie 2013 – iulie 2015.

Elevi şi profesori din opt ţări din Uniunea Europeană şi anume: Letonia, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Spania şi Turcia lucrează împreună la conştientizarea individuală a importanţei conservării mediului înconjurător, a mediului în care fiecare om trăieşte şi este răspunzător de a-l menţine cât mai curat posibil. Fiecare om trebuie să înţeleagă că omenirea de acum trebuie să lase moştenire un mediu curat şi generaţiilor următoare.

În perioada 23-27 octombrie a avut loc prima întâlnire a elevilor si profesorilor din cele opt ţări în Kekava (25 km de Riga), Letonia. La acea întâlnire au participat directoarea Rodica Kerekes, profesoara de engleză şi coordonatoarea proiectului – Ianina Petric, precum şi doi elevi: Maria Holdiş (clasa a XII-a A) şi Dumitru Holdiş (clasa a XI-a A).

Fiecare ţară a prezentat regiunea în care trăieşte, şcoala la care învaţă şi bineînţeles problemele de mediu specifice fiecărei ţări. Elevii au avut ocazia să lucreze şi să înveţe împreună la diferite ateliere de creaţie, au exersat limba engleză. Cu toţii au vizitat o fabrică ecologică de reciclare a deşeurilor, unde au aflat că hârtia reciclată se foloseşte exclusiv în localitatea respectivă şi mai ales în şcoala unde a avut loc întâlnirea cu prilejul acestui proiect.

Toţi participanţii aşteaptă cu nerăbdare următoarea întâlnire care va avea loc în luna decembrie în Franţa, unde vor avea posibilitatea de a lucra împreună la alte activităţi interactive. Tema întâlnirii va fi: ”Problemele de mediu din localitatea noastră şi legile referitoare la acestea”.

Informaţiile ne-au fost furnizate de profesoara Petric Ianina.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns