Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Liviu Floria, român supravieţuitor în Algeria relatează cum a fugit prin deşert

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Liviu Floria

Liviu Floria, supravieţuitor al crizei din Algeria, spune că s-a ascuns cu un alt român sub un birou, în timp ce atacatorii executau ostatici, că au reuşit să fugă, s-au târât pe sub maşini, au sărit un gard, au mers prin deşert 30-35 kilometri, el precizând: “Nu am fost salvaţi, ne-am salvat”.

 

 

“Era întuneric, ne-am strecurat pe sub maşini, ne-am târât, am ajuns la un gard, am reuşit să sărim şi de acolo am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem unde ne propusesem”, a spus Liviu Floria, precizând că au mers prin deşert “cel puţin 30-35 de kilometri, timp de aproximativ 15 ore”.

Potrivit Mediafax. el a mai spus că psihic este “distrus” şi că a trecut prin “două zile de teroare permanentă, de miercuri dimineaţă până vineri la ora cinci”.

“Nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. A fost un coşmar pentru un om civilizat, ne-am salvat în ultimul moment, când am luat decizia să evadăm, altă şansă nu aveam. Am evadat împreună cu alţi şapte colegi, între care un român, norvegieni, britanici, un localnic şi Iachim Gheorghe. Localnicul ne-a ajutat foarte mult. Nu am fost reţinuţi, nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. Dacă aş fi fost reţinut ca ostatic, probabil că nu mai vorbeam acum. La momentul declanşării atacului am fost cinci români, în locaţia cu mai multe locuri de activitate. Când m-am întâlnit cu armata algeriană şi soldaţii americani ne-am simţit în siguranţă. Nu am avut legătură cu casa cât am fost ostatic, erau îngrijoraţi”, a mai afirmat el, spunând că va da alte declaraţii atunci când va avea certitudinea că sunt în siguranţă colegii săi.

 

El a precizat că despre unul dintre colegii săi ştie că era la Londra, în drum spre România.

“O să mai plec, viaţa continuă, trebuie să ne profesăm profesia, atacurile teroriste nu ne descurajează. Aş vrea să mulţumesc premierului, ministrului de Externe, care m-a sunat şi m-a încurajat, domnului consul, care m-a sunat. Pentru românii din Algeria: să nu ne pierdem speranţa, nu suntem mercenari, nu suntem militari, ne facem profesia. Mi-ar fi foarte greu să mă întorc în Algeria, vreau să văd cum o să mă simt mental, cum mă simt fizic şi după aceea mai văd. Singur nu ştiu cum aş fi reuşit, dar într-o echipă am reuşit să ne punem de acord să luăm deciziile potrivite în deşert la momentul potrivit, altfel nu ne salvam. Nu suntem eroi, nu sunt erou, eroi sunt soldaţii care luptă pe front. Important este să nu-ţi pierzi speranţa niciodată, asta este cel mai important”, a declarat Liviu Floria.

 

Floria: Atacatorii nu aveau nimic cu localnicii, vizau expaţii, nu aveau echipament sofisticat

 

Liviu Floria a relatat, într-o conferinţă de presă, că atacatorii din Algeria nu aveau echipamente sofisticate, ci câteva AKM-uri şi câteva grenade şi că nu aveau nimic cu localnicii, ci îi vizau pe expaţi.

“Am văzut o maşină oprind la poartă, cu patru atacatori, care au coborât şi au început să tragă spre forţele de securitate, care erau localnici. Ulterior s-a confirmat că nu au fost împuşcaţi, nu aveau nimic cu localnicii, ci cu expaţii”, a spus Floria.

El a relatat că atacatorii au intrat într-un birou în care se afla personal din conducere, format din norvegieni.

El a spus că, deşi nu cunoaşte limba, era foarte clar ce strigă atacatorii.

“Era foarte clar ce strigau, veniseră să ia ostatici. Au intrat într-un birou în care se afla personalul din conducere. Pe patru norvegieni i-au scos din birou, i-au legat, nu ne venea să credem, am crezut ca este un exerciţiu, o simulare. Când am văzut că i-au scos din birou mi-am dat sema ca e grav. Un coleg localnic mi-a confirmat că sunt terorişti, a spus să ne ascundem”, a spus Floria.

Bărbatul a mai afirmat că s-au refugiat într-o încăpere, au încuiat uşa şi s-au ascuns sub un birou.

“Ne-am ascuns sub birou, am auzit focuri de armă, ţipete, tropăituri, scotoceli şi am aşteptat să vedem ce se întâmplă. După 15-20 de minute au pătruns în birouri doi atacatori, au încercat uşile altor birouri vecine cu al meu, au aruncat calculatoare, au încercat şi la al meu, au lovit uşa, din fericire nu s-a deschis. Au continuat sa scotocească, erau mai multe module de birouri, au intrat acolo, au luat alţi ostatici, un englez şi un american, şi prpbabil că i-au băgat într-o maşină, auzeam demarări în trombă. O perioadă, jumătate de oră, a fost linişte, apoi au fost din nou focuri de armă. Nu aveau cine ştie ce echipament, aveau câteva AKM-uri şi câteva grenade”, a mai spus Liviu Floria.

 

Liviu Floria este din Piteşti, iar înainte de a pleca la muncă în străinătate a lucrat la Arpechim

 

George Iachim, bărbatul care a reuşit să se ascundă alături de Liviu Floria, a povestit, la rândul său, într-un scurt interviu acordat televiziunii publice algeriene, cum au reuşit să scape: “Miercuri dimineaţă mă aflam în afara biroului şi am văzut când au venit teroriştii. Au început să tragă în paznicii care se aflau la poarta companiei. După asta au intrat în birourile clădirii şi au început să ia ostatici. M-am baricadat împreună cu un alt coleg, tot din România, într-unul din birouri, am încuiat uşa şi am blocat-o cu un mobilier…”.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, MAE nu a furnizat nicio informaţie despre locul în care s-ar afla cei patru români implicaţi în criza ostaticilor din Algeria.

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că “o parte” dintre români au ajuns în ţară, iar alţii sunt pe drum spre România.

Cinci români au fost implicaţi în criza ostaticilor din Algeria, patru dintre ei fiind salvaţi, în timp ce al cincilea – un bărbat de 36 de ani, din Bărcăneşti (Prahova) – a fost ucis. Ulterior s-a confirmat ca inca unul din cei cinci romani a decedat în urma ranilor suferite.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns