Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Locuitorii din Turţ nu sunt mulţumiţi de modul în care funcţionează sistemul de canalizare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În ultimii ani, tot mai multe comune din judeţ au atras fonduri pe seama diverselor programe de finanţare, pentru a-şi realiza sisteme proprii de alimentare cu apă, de canalizare şi staţii de epurare.

Demersurile privesc în fapt creşterea gradului de confort al locuitorilor din mediul rural, ridicarea standardului de viaţă la cel al locuitorilor de la oraşe. Din păcate, unele proiecte au fost realizate fără a cunoaşte cu exactitate situaţia reală din teren, fapt ce a condus şi probabil mai conduce, la unele disfuncţionalităţi, la inducerea periodică a situaţiilor de disconfort. În acestă categorie a unităţilor administrativ teritoriale din judeţ unde s-au făcut simţite asemenea situaţii, se numără şi comuna Turţ. Acesta este motivul pentru care unii locuitori ai comunei se dovedesc nemulţumiţi de modul în care funcţionează sistemul de canalizare.

Situații nedorite

Urmare a mai multor situaţii nedorite în această comună care în urmă cu peste 30 de ani aspira la statutul de oraş, o serie de cetăţeni se dovedesc nemulţumiţi de unele situaţii nedorite şi nefireşti într-o zonă care cunoaşte cu prisosinţă situaţia din lumea vestică a Europei. Au termeni de comparaţie şi pretenţii pe măsura celor văzute în străinătate.

În ultima perioadă, am semnalat în coloanele ziarului nostru unele aspecte ce privesc funcţionarea defectuoasă a sistemului de canalizare din comuna Turţ, dar lucrurile se pare că n-au intrat în făgaşul normal. Din documentarea noastră rezultă faptul că există o serie de aspecte de ordin obiectiv care conduc uneori la ceea ce înseamnă deversarea canalului în stradă, sau te miri pe unde.

Cu puţin timp în urmă, Ioan Paşca, domiciliat în localitatea Turţ, strada Susanii de jos nr. 5, a sesizat Garda de Mediu cu privire la deficienţele constatate în funcţionarea sistemului de canalizare. Potrivit sesizării înregistrate la instituţia menţionată mai sus “(…) canalizarea administrată de Apaserv Satu Mara, la fiecare ploaie sau de câte ori se opresc pompele care deservesc la funcţionarea ei, canalizarea iese şi ne-a infestat toate fântânile şi grădinile cu dejecţii ce se revarsă din ea. În alte cazuri, angajaţii Apaserv scot intenţionat din canal cu motopompele aceste dejecţii şi le revarsă în grădinile noastre(…) De aceea vă solicit sprijinul dumneavoastră în rezolvarea acestei situaţii deoarece în momentul de faţă apa din fântânile noastre este dăunătoare şi pentru animale, noi fiind nevoiţi să folosim apa potabilă contra cost din reţeaua Apaserv, plus că mirosul care îl emană această canalizare este de nesuportat mai ales pe timp de vară. Nu sunt singurul afectat de această situaţie (…)”

Ce spune Apaserv?

Ca urmare a acestei sesizări, l-am contactat pe primarul Ioan Irime din Turţ, cel care a confirmat faptul că în ultimele luni, Apaserv a intervenit pentru remedierea situaţiei, fiind montate pompe suplimentare care să lucreze în momentul în care necesităţile o impun. În perioade cu precipitaţii consistente nu este exclus ca să apară şi unele disfuncţionalităţi în funcţionarea sistemului de canalizare, din cauza volumului mare de apă.

După cum era firesc, l-am contactat şi pe Ioan Leitner, managerul executiv al Apaserv Satu Mare, care ne-a spus printre altele că din start, din faza de proiectare şi apoi de execuţie, sistemul de canalizare din comuna Turţ a prezentat unele neajunsuri. Reţeaua s-a dovedit incapabilă de a prelua volumul de apă rezultat în urma unor precipitaţii abundente, fiind subdimensionată. Pentru a depăşi acest neajuns, conducerea societăţii a introdus în sistem pompe care intră în funcţiune la momentele critice. Din păcate, spunea directorul Leitner, numeroase proprietăţi sunt racordate la reţeaua de canalizare şi cu apa pluvială, fapt ce suprasolicită sistemul care s-a dovedit subdimensionat. Pentru a se ieşi din această situaţie nedorită, care de aproximativ două luni de zile, poate chiar mai bine, nu se repetă evenimentele nedorite.

Urmează să se facă o inventariere a proprietăţilor care deversează în sistem şi apa pluvială, pentru a se putea interveni eficient. După montarea pompelor suplimentare în sistemul de evacuare, teoretic, sistemul de canalizare ar trebui să funcţioneze. Proba de “foc” a eficienţei investiţiilor şi a intervenţiilor făcute o să o dea perioada de precipitaţii abundente specifică perioadei de primăvară.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns