Elon Musk a anunţat într-o postare pe social media că lupta în cuşcă pe care i-a propus-o patronului Meta, Mark Zuckerberg, va fi transmisă în direct pe platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, relatează Reuters.
“Lupta Zuck vs Musk va fi transmisă în direct pe (reţeaua) X. Toate încasările vor merge la organizaţii de caritate pentru veterani”, a spus Musk într-o postare pe X duminică dimineaţă, fără a oferi alte detalii.
Mai devreme, Musk a afirmat pe X că “ridică greutăţi pe tot parcursul zilei, pregătindu-se pentru luptă”, adăugând că nu a avut timp să se antreneze, aşa că a adus greutăţile la muncă. Întrebat de un utilizator de pe platforma X care este scopul luptei, Musk a răspuns: “Este o formă civilizată de război. Bărbaţii iubesc războiul”.
Meta nu a răspuns la o solicitare a Reuters de a comenta postarea lui Musk.
Fii primul care comentează