Crescut la LPS Satu Mare, Mark Parnău a evoluat un sezon și jumătate pentru Unirea Tășnad în eșalonul al treilea. La final de an 2018 i s-a terminat contractul cu Unirea, iar alături de alți doi colegi s-a dus la Luceafărul Oradea (Liga 2).
Adrian Ciul și Pavel Nemeș au rămas, iar Mark Parnău a considerat că are mai multe oportunități la Balamzujvaros, echipă care evoluează în liga secundă din Ungaria.
Mark Parnău a jucat deja în două meciuri amicale pentru Balamzujvaros, cu Debrecen (0-1) și Comuna Recea (1-0). Cel mai probabil va semna zilele următoare cu echipa din țara vecină. Pe teren s-a aflat și sătmăreanul Carlo Erdei.
Amintim că Parnău a făcut parte din echipa lui Dacian Nastai de la LPS care a jucat semifinala națională la U19 cu Viitorul în anul 2019.
Fii primul care comentează