Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Meleşcanu recunoaste că în CSAT sunt că discuţii în contradictoriu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat duminică că, în opinia sa, nu este o problemă că discuţiile în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării sunt în contradictoriu.

“Eu aş vrea să subliniez altceva. Sigur că în CSAT discuţiile sunt foarte libere. Preşedintele şi primul-ministru sunt, practic, cei doi piloni, preşedintele şi vicepreşedintele CSAT. Din punctul meu de vedere, la CSAT ar trebui să te baţi, să ai argumente şi să îţi prezinţi poziţia foarte argumentat. Deci, eu nu cred că e o problemă dacă discuţiile în CSAT sunt în contradictoriu, dimpotrivă. E vorba de interese mult prea mari ca să credem că numai unul dintre noi sau o anumită parte dintre noi are dreptate. Discuţiile trebuie să fie până la urmă discuţii foarte deschise, dar şi cu dorinţa de a ajunge la o concluzie comună”, a afirmat Meleşcanu, întrebat despre ultima reuniune a CSAT când primul-ministru Victor Ponta a părăsit şedinţa.
Meleşcanu a precizat că la acea reuniune discuţiile nu s-au blocat, el declarându-se impresionat de faptul că foarte mulţi din cei care participau şi reprezentau Guvernul Ponta, miniştrii, au avut toată disponibilitatea şi au fost găsite “soluţiile necesare la toate chestiunile (…) la toate problemele în discuţie”.
Întrebat dacă cearta dintre preşedintele Băsescu şi premierul Ponta în CSAT a fost atât de dură încât să îl determine pe şeful Executivului să părăsească reuniunea, Meleşcanu a spus că a fost “o dispută legată de introducerea pe ordinea de zi a unui punct” .
“Dar nu mi s-a părut că e o tema fundamentală (…). Eu sunt unul dintre cei care susţine necesitatea unei diplomaţii publice, alături de diplomaţia oficială a Ministerului de Externe. Structura, cum, unde să fie, cine să lucreze, astea sunt chestiuni care trebuie discutate şi convenite după aceea”, a mai afirmat directorul SIE, citat de Agerpres.
Pe 27 septembrie, la ultima şedinţă CSAT, premierul Victor Ponta a părăsit reuniunea după mai puţin de o oră de la începerea ei, unul dintre motive fiind acela că preşedintele Traian Băsescu nu l-a consultat pentru stabilirea ordinii de zi a reuniunii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns