“Mersul pe bicicleta imi aduce o stare de liniste, un sentiment de libertate”

Asculta acest articol

Interviu cu Vlad Savu, elev la Colegiul Tehnic “George Baritiu” din Baia Mare

[slideshow id=4383]

Notiunea de libertate, in vremurile noastre, pare a fi tot mai raspandita. Multi sunt cei care incearca sa o inteleaga, mai putini, insa, cei care izbutesc sa o si aplice. Fie ea considerata un dar nepretuit al vietii, care sa marturiseasca esenta conditiei umane, fie o speranta pentru care, de obicei, se poarta lupte aprige (fizice, poate mai putine, sufletesti, mai multe), libertatea este recunoscuta ca o stare de multumire si impacare a omului cu sine si cu tot ce se afla in jur. Omul se simte, cu adevarat, liber atunci cand poate sa faca ceea ii place. Si atunci toate devin foarte frumoase… Asemeni multora de varsta lui, Vlad Savu, elev in anul terminal la Colegiului Tehnic “George Baritiu” din Baia Mare, isi petrece mare parte din timpul liber alaturi de prieteni si colegi, cu care are multe in comun. Si nimic din intalnirile, discutiile ori momentele lor hazlii n-ar avea ceva deosebit daca n-ar implica direct si real inca un “prieten” special al grupului: bicicleta. O, da, bicicleta, despre care Vlad vorbeste, cu fiecare ocazie, atat de pasional… Avand in sange nevoia de a explora lumea in viteza, luand decizii de moment, traindu-si viata cu o intensitate egalata doar de bataiele inimii sale ce nu cunoaste frica, Vladi (cum ii spun amicii) incearca sa se dedice pasiunii vietii sale: ciclismul montan. O pasiune care ii aduce catusi de putina libertate.

– De cand pasiunea pentru bicicleta? Dar pentru ciclismul extrem?

– De copil. Cred ca de la 10 ani, cand am avut prima bicicleta. M-a complesit din prima… Ulterior, la varsta de 16 ani, mi-am asamblat, cu piese cumparate in timp, o bicicleta care tindea spre cele de sport extrem. Avea o constructie mai joasa, un ghidon diferit de cel obisnuit, care sa confere mai multa manevrabilitate, si un sistemul de franare ce raspundea mai bine. Apoi, insotit de prieteni, am experimentat bicicleta pe mai multe drumuri din parcurile si padurile apropiate, pe incurcate carari si poteci, pana cand m-a ademenit senzatia, de nedeschis, a coborarii in viteza pe un traseu muntos, cu obstacolele si riscurile ce ies in cale. Un sport extrem cu bicicleta cunoscut ca „downhill” (n.r. „panta”). Senzatia nu m-a parasit de atunci, si o mai improspatez cu fiecare iesire. ~n ultimii ani, cu efort personal, dar si cu sprijin, mi-am „construit” o bicicleta competitionala hardtail (n.r. fara suspensie spate), mai potrivita ciclismului de munte, in care am investit peste 3.000 lei.

– Ai participat la vreo competitie de downhill?

– Pana acum, la doua. In 2009 la un concurs de mountainbiking numit „Ride Down Mogosa”, desfasurat pe cunoscutul munte, unde am obtinut locul VI. Apoi, vara aceasta, la acelasi concurs de ciclism montan de la Mogosa, numit insa altfel – “Rocks’n’Roots (n.r. pietre si radacini) Downhill Jam”, la care, in urma emotiei si neglijentei de moment, aproape de final, m-am rasturnat destul de serios, am pierdut timp pretios si m-am clasat, parca un facut, iarasi pe locul al VI-lea. Traseul ce numara cativa kilometri era, anticipat din denumirea concursului, plin bolovani si radacini, pante abrupte si spectatori cum nu se poate mai galagiosi. E si un sport al controlului si stapanirii de sine.

– Care este starea unui biker la concurs?

– Emotiva, de obicei, dar e de datoria lui sa se incurajeze, si inainte si pe parcurs, uneori chiar sa isi “prosteasca” subconstientul si sa avante, sa riste, asta in cazul in care e bine pregatit. Biking-ul montan presupune riscuri. Exista risc la fiecare curba.

– De ce iti place asa de mult ciclismul montan?

– E altceva, in materie de sport. O combinatie intre adrenalina si mereu ceva nou. Esti tu, frumusetea naturii si bicicleta ca mijlocul de legatura. E si o lupta pe care o duci cu tine insuti, si e bine cand iesi din ea invingator. Ciclismul montan parca imi da viata, in putine cuvinte, pe cat e de periculos, pe atat e de frumos.

– Vlad, tu ce simti cand mergi cu bicicleta?

– O stare de liniste, un sentiment de libertate. Ma calmeaza… Oricat as fi de stresat, parca atunci toate se duc. Raman doar eu si bicicleta… si, impreuna, mergem in drumul nostru.

– Ce spun cei dragi de pasiunea ta?

– Inca mai cauta raspuns la intrebarea “de unde a aparut pasiunea asta?” ori, mai bine, “de ce a trebuit sa apara?”. Isi explica cu greu de ce am ales acest mod de a-mi petrece timpul liber, dar m-au sustinut si ma sustin cu tot ce le sta in putinta.

– Ce iti propui pe viitor?

– Sa termin liceul pentru a urma o facultate si apoi sa-mi gasesc un bun loc de munca. Iesitul cu bicicleta pe traseu va ramane doar la stadiul de hobby, dar un hobby fara de care mi-ar fi fost mai greu.

– Te rog, un mesaj pentru simpatizantii acestui sport.

– Sa incerce, sa se dea, dar sa foloseasca echipamentul de protectie. E o conditie esentiala. Nu e usor a stapani o bicicleta pe un traseu intortocheat, unde, pe anumite portiuni, se pot atinge viteze de peste 40 km/h. Sa se intrebe, de asemeni, daca li se potriveste, daca au chemarea ori talentul pentru asa ceva, in caz contrar, le va fi mai greu. Talentul il ai, te nasti cu el, nu se poate cumpara de la vreun magazin online… talent.ro. Sa fie indeajuns de harnici, ambitiosi si, neaparat, competitivi si asa cred ca vor castiga un loc pe podium.