“Mi-e dor de chelia lui Anghel, de o plimbare pe Tolvai, de o bere la Carpati si de… matinalele de la Radio Galaxia”

Asculta acest articol

Un interviu cu George Motoc, sau baimareanul care a ajuns prin Canada, dar pe care trecerea anilor si strainatatea nu l-au schimbat defel

[slideshow id=2660]

Chiar daca prezentul e oarecum altfel, mai frumos sau mai putin frumos, fata de alte perioade din viata fiecaruia dintre noi, aducerile-aminte ne fac (cel putin pe unii, printre care ma numar si eu) sa zambim si sa ne bucuram de acele vremi… Frumoase de altfel. Imi amintesc cu drag cam ce a insemnat in urma cu ani buni, cam prin 1998-2000, gazetaria maramureseana. Mai exact, radioul local. Radio Galaxia era etalon in zona, cel mai ascultat post, “pe gustul tuturor”. Da, e adevarat ca pe atunci erau si realizatori care si-au pus amprenta, asa cum bine se spune ca “omul sfinteste locul”. Unul dintre oamenii care au sfintit locul la Radio Galaxia a fost si George Motoc, realizatorul multor emisiuni. Matinale, emisiuni de noapte, facea de toate. Era bun. Doxa in materie de muzica, si nu numai, tot timpul bine informat, dornic de a sti cat mai multe despre tot si toate. Sincer, sunt mandra, si o spun fara falsa modestie, ca am avut onoarea sa fiu colega unui astfel de om de radio in emisiunile matinale de la Radio Galaxia, in acea minunata vreme. De pe la ora 6 fix, ne trezem impreuna cu ascultatorii fideli, evident nu fara cafeaua calda… mult apreciata de George, ceea ce si spunea pe post in fiecare dimineata. Si cred ca am reusit sa starnesc interesul celor care-si mai aduc aminte de acele dimineti.

Un interviu cu George Motoc am gasit postat pe site-ul maramureseni.ro, scris de Cristian China Birta, un alt morosan exceptional, mereu activ, care ne tine  in permanenta “in priza” cu comentariile pline de esenta si adevar pe care le scrie, indiferent de subiectul abordat, fapt pentru care merita toate aprecierile. Mi-am permis sa preiau o parte din acest interviu, tocmai pentru ca, pe de o parte stiu ca George este interesat in mod constant de “ce mai e nou p’acasa”, iar pe de alta parte pentru ca sunt convinsa ca sunt multi baimarenii, fosti ascultatori ai postului Radio Galaxia, care ar vrea sa stie ce mai face George.

George Motoc este… George Motoc. Nu ai altfel cum sa il descrii. Eventual doar in propriile lui cuvinte, acele cuvinte pe care si le-a pus pe placuta de la usa pe vremuri: “Inginer-Radio DJ-Consultant Asigurari-Contabil-Ia si niste bere inainte sa suni la usa MO|OC”. Un baimarean care a ajuns prin Canada si pe care trecerea anilor si strainataturile nu l-au schimbat deloc.

– Cum iti mai merge si, mai ales, pe unde iti merge ca esti dus de acasa de multa vreme? :i daca tot suntem la capitolul asta, cu ce te ocupi prin cele strainataturi?

– Multam de intrebare! imi mere binie, cum s-ar zice p-acasa. ~n 2000 am zburat in Toronto si acolo am ramas. La un an si ceva dupa mine a ajuns si sotia mea, Georgia, iar apoi ne-am inmultit, pentru ca avem un baietel minunat pe nume Santi. Mai tii minte cum, pe vremuri, fiecare familie din bloc isi punea o placuta pe usa, care etala nu numai numele, dar si “rangul” social? Ai grija, tata, ca nu intri in casa la vecinu’ Vasile, ci la Prof. Pop. Nu trimiti copilu sa ceara imprumut niste patrunjel de la tanti Mioara, ci de la doamna Dr. Ionescu! Noa, pe cand eram inca burlac in Baia Mare, ma gandeam ce sa scriu pe placuta de la usa garsonierei? Inginer Motoc? Nu-i suficient, ca-s inginer numa in acte. DJ? Nu, ca se supara parintii dupa atatia ani de sponsorat copilu la facultate. In final comandasem o placuta care era ditamai placa, ceva de genul “Inginer-Radio DJ-Consultant Asigurari-Contabil-Ia si niste bere inainte sa suni la usa MOTOC”. Ca sa revin la intrebare, relativ la ce fac aici ca sa pun pita pe masa, e asemanator cu ce faceam acasa. O combinatie in care imi folosesc talentele de functionar si amintirile de inginerie. Merg la serviciu dimineata la noua, e drept ca mult mai tarziu fata de orele la care ma trezeam acasa pentru matinalele de la Radio Galaxia, de care, sincer, mi-e dor, si ies de acolo la cinci.

– Cat de departe e Maramuresul de Canada si te rog sa nu imi citezi distanta in kilometri sau mile, ca doar stii foarte bine la ce ma refer?

– Depaarte! Si e foarte bine ca e departe! Maramuresul e pentru mine Insula lui Robinson, e un pamant plin de seva care are de toate pentru tine cand il populezi! Vezi ce usor e sa faci poezie cand nu trebuie sa circuli cu Dacia prin traficul de Baia Mare? Dar nu-mi retrag cuvintele. ~n vara lui 2006 am fost acasa si un prieten ne-a dus la cabana “lui Dicu” de la Cavnic. Am halit niste slana cu ceapa, am “uns-o” cu niste palinca, avand Creasta Cocosului in fundal… ce usor e sa fii fericit!

– Tii legatura cu maramuresenii de acasa? Sunt ceva maramureseni prin zona ta canadiana?

– Sunt emigrant de prima generatie, asa ca nu fac nici eu exceptie: ma intereseaza tot ce se intampla acasa, si tin legatura cu cativa prieteni care stau inca pe malul Sasarului. In Toronto si suburbiile lui suntem cativa! In afara de baimarenii care m-au ajutat sa ma asez la sosirea in Canada, am mai cunoscut un borsean, am un prieten care se trage din Laschia si mai tinem legatura cu un osan mandru. Noa, osan nu-i totuna cu morosan, da’i tot de’a nost! Stefan Hrusca locuieste in zona si cand nu e prin Romania mai trage cate-o cantare de sarbatori.

– De ce iti este dor legat de Maramures si ce iti lipseste cel mai mult de acolo?

– Mi-e dor de toate lucrurile bune si am uitat toate cele rele! Greu de raspuns la intrebarea asta, dorul nu e palpabil, e greu de inghesuit pe o lista simpla (“mi-e dor sa pun cortul la Biserica Vacii, de chelia lui Anghel, de o plimbare pe Talvai, de o bere la Carpati, de matinalele sau celelalte emisiuni pe care le-am realizat la Radio Galaxia etc…”). Pot insa sa iti spun sigur ca imi lipseste umorul romanesc. Fiul meu o sa petreaca o gramada de timp in Romania, cel putin pana sa zica cum trebuie un banc cu Bula si unu cu ardeleni. Chiar daca nu m-ai intrebat, ti-oi zice si ce nu imi lipseste: poluarea din Baie, masinile din fata carora trebuie sa te feresti pe trotuarul plin de gropi, rata la care se moare de inima si se face AVC in Maramures… Si chestii din astea le vede unu care se intoarce din Canada.

– Cum mai stai cu muzica?

– In priza tot timpul. La 6 ore de Toronto e Montreal, cu un festival anual de jazz de care stie toata lumea. Unul din fostii mei sefi fuma chistoace de marijuana la concerte Led Zeppelin prin 1975, altul a implinit 17 ani in fata scenei la Woodstock, deci am si cu cine sa povestesc despre muzica. Din cand in cand ma intalnesc cu Geddy Lee, ne cumparam berea sambata dimineata de la aceeasi alimentara. Am avut ocazia sa dau mana si cu colegul lui de la Rush, Alex Lifeson, la clubul de funk pe care Alex il are in Toronto. Mai trebuie sa   iti spun ca am vrut sa fac un magazin de muzica romaneasca pe Internet, in special pentru piata americana. Sa poata cumpara romanul muzica in format mp3 de pe websiteul meu, cu carte de credit, asa cum face si cu muzica straina de pe iTunes sau Napster. Am contactat mari producatori de muzica din Romania. Raspunsurile lor, crede-ma, sunt studii de caz despre situatia din  tara, nu numai a industriei muzicale. Cand le recitesc emailurile, imi vine sa-mi smulg unghiile cu furculita! Nu cumva sa faca unu din Canada asta, lasa ca facem noi si luam toti banii! Nu au facut-o nici acum.

– Cat de des reusesti sa ajungi acasa? Sau la tine “acasa” e acum Canada?

– Incerc sa ajung macar tot la 2 ani… trista poveste emigratia! In 2003 am fost cu Georgia la Miami Beach, sa ne plimbam si noi pe floastaru’ ala din filme. Vreau sa-ti spun ca imediat ce dai coltu la floastar, te intampina drogatii si vanzatorii de droguri, prostituate si pestii lor agresivi, in fine, ne-am speriat binisor. Ajunsi inapoi pe aeroportul din Toronto, ne-am uitat unul la altul si ne-am zis “ce bine-i acasa”! Da, Canada e acasa pentru noi, am prins si aici radacini.