A concelebrat Excelența Sa, episcopul Schönberger, pater Marius Taloș SJ, precum și zeci de preoți
Superiorul provincial al Ordinului Iezuiților, pater Forrai Tamás Gergely SJ din Budapesta, alături de episcopul romano-catolic de Satu Mare, PSSa Eugen Schönberger, zeci de preoți ai Episcopiei de Satu Mare și de peste hotarele acesteia au slujit duminică, 14 iunie, la hramul diecezan, la sărbătoarea Preasfintei Inimi a Lui Isus.
Vremea minunată de la sfârșitul săptămânii a fost alături de pelerinii care au venit în municipiul nostru la marele praznic.
Marele praznic al Preasfintei Inimi a lui Isus, an de an aduce în municipiu credincioși din cele două județe, dar mulți fii ai acestei episcopii emigrați în alte țări vin acasă pentru a sărbători acest eveniment împreună cu rudele rămase acasă.
Conform tradiției de mulți ani, hramul a fost precedat și de data aceasta de novena Preasfintei Inimi a lui Isus, o pregătire spirituală de nouă zile, când zilnic sunt oficiate liturghii în limba română și maghiară, cu diferite tematici. În cele 9 zile care au trecut, slujbele au fost oficiate la Calvaria, unde au slujit atât preoți ai diecezei, cât și oaspeți, chiar și conducători ai ordinului Iezuit.
Mai multe puteți citi în ediția tipărită de luni, 15 iunie.
Fii primul care comentează