Mii de români şi evrei, maltrataţi în tabere de muncă forţată

Asculta acest articol

Municipiul Cluj-Napoca a găzduit, la mijlocul lunii trecute, conferinţa „Holocaustul evreilor din Transilvania de Nord – 70 de ani”, dedicată comemorării deportărilor în masă a populaţiei evreieşti în lagărele naziste de concentrare şi exterminare, efectuate în primăvara şi vara anului 1944, de către administraţia horthystă.

Manifestarea a fost organizată de Institutul de Istorie „George Bariţiu” Cluj-Napoca şi de Filiala Cluj a Academiei Române. Din delegaţia sătmăreană au făcut parte av. Vasile Moiş, av. Nicolae Decsei şi autorii monografiei “Evreii sătmăreni, istorie şi destin” – Ioan Corneanu şi Lacrima Teocan (actualmente director al Bibliotecii Judeţene).

Din comunicarea prezentată de profesorul Ioan Corneanu reţinem un capitol care nu prea a fost discutat când se vorbeşte despre istoria Holocaustului şi ocupaţiei din anii ‘40: taberele de muncă forţată.

Raportul Consulatului României la Oradea

În perioada 1940-1943 au fost înfiinţate 32 de tabere de muncă forţată în care au fost încadraţi zeci de mii de români, evrei şi ţigani din Ardealul de Nord. În decembrie 1942 Consulatul României la Oradea trimitea la Bucureşti ministrului Mihai Antonescu un raport – păstrat în Arhiva Ministerului Apărării Naţionale – în care erau amintite 21 de asemenea tabere, cu precizări referitoare la fiecare dintre acestea:

“- Tabăra de muncă forţată nr. 1012, înfiinţată în toamna anului 1940, din români, evrei şi ţigani, cuprinzând 1440 de persoane, în localitatea Rahe, apoi după trei luni a fost mutată lângă localitatea Szeget, apoi în localitatea Elsokozpont, pentru o perioadă de şase luni, au o stare jalnică. Trăiesc în cea mai groaznică mizerie, sunt îmbrăcaţi în zdrenţe şi sunt cazaţi în barăci dărăpănate, fără uşi şi ferestre, dorm doar pe paie;
– Tabăra de muncă forţată de la Liter, judeţul Veszprem, cuprinde peste 1400 de persoane, români şi evrei. Ea a fost înfiinţată în iunie 1941. Lucrează la un terasament de cale ferată. Sunt zdrenţuiţi. În tabără nu au primit haine. Ei purtau hainele cu care au venit în tabără. Dorm tot în barăci. Nu au nici uşi şi nici ferestre. Pe jos sunt aşternute paie ca pentru animale. Nu au primit pături sau alte lucruri. Nu au apă potabilă. Nu au săpun. Trăiesc într-o stare groaznică. Sunt plini de păduchi şi cu scabie. Hrana este foarte slabă şi insuficientă. Zilnic merg pe jos câte 6-7 km până la locul de muncă. Sunt bătuţi şi înjuraţi în fiecare zi;
– Tabăra de muncă forţată nr. 1015 este aşezată în localitatea Mesztegany, judeţul Somogy. A fost înfiinţată în februarie 1941, cu un efectiv de 1381 de români şi evrei. Lucrează de cinci luni la exploatare forestieră. Au o stare deplorabilă. Dorm în barăci. Zilnic se deplasează pe jos 5-6 km până la locul de muncă. Nu au nici un fel de asistenţă medicală. Datorită faptului că lucrează în frig, mulţi dintre ei sunt bolnavi şi nu au medicamente. Există un singur medic evreu, nu are medicamente pentru a trata bolnavii. Sunt plini de păduchi şi cu scabie;
– Tabăra de muncă forţată nr. 1060, cuprinde peste 1400 de români şi evrei. A luat fiinţă în august 1942. Lucrează la Kardiskut, judeţul Csongrad. Ca obiect de activitate este canalizarea. Toţi sunt în zdrenţe. În trei luni au primit o singură dată săpun. Sunt cazaţi în mai multe grajduri, iar ca aşternut sunt paie de grâu. Sunt tot timpul bătuţi şi înjuraţi pentru că nu-şi realizează norma de lucru;
– Tabăra de muncă forţată nr. 1045. Funcţionează de şase luni la Petfurda, cu un nr. de peste 1250 de români, evrei şi ţigani. Nu au cu ce să se îmbrace. Suferă enorm din cauza frigului. Mâncarea este foarte slabă. Mulţi dintre ei sunt bolnavi. Sunt plini de păduchi şi de scabie. Muncesc câte 14 ore pe zi, inclusiv duminica. Acele persoane care decedează sunt înmormântaţi în locuri necunoscute. Nu sunt anunţate nici familiile celor decedaţi;
– Tabăra de muncă forţată nr. 1013 cu un efectiv de 1351 de români şi evrei, funcţionează de patru luni, iar tabăra 1019 funcţionează de 4 luni. Ele au fost împreunate şi lucrează tot la Veszprem;
– Tabăra de muncă forţată nr. 1056, cu sediul la Kelesa, cuprinde peste 1200 de români şi evrei. Condiţiile de muncă şi viaţă sunt identice ca şi la celelalte tabere;
– Tabăra de muncă forţată de la Oroshaza, cuprinde 1972 de români şi evrei din judeţele Satu Mare, Bihor, Sălaj, Bistriţa, împărţiţi în patru companii. Lucrează la continuarea unor canale. Şi ei sunt zdrenţuiţi, bolnavi, fără medicamente, plini de paraziţi, flămânzi şi istoviţi. Bătaia şi injuriile sunt la ordinea zilei;
– Tabăra de muncă forţată de lângă localitatea Nagyszolos, cuprinde 1582 de români, evrei şi ţigani din Năsăud. Condiţiile de muncă şi viaţă sunt la fel ca şi la celelalte tabere.

Tabere la Odoreu, Cicârlău şi Marghita

– Tabăra de muncă forţată din Odoreu, judeţul Satu Mare, cuprinde peste 1450 de persoane. Ei lucrează în condiţii foarte grele la terasamentul de cale ferată. Hrana foarte slabă. Toţi sunt îmbrăcaţi în haine zdrenţuite. Masa de prânz constă într-o supă de cartofi şi 120 gr. de pâine.
– Tabăra de muncă forţată de la Fabrica de Sticlă din Miskolcz. Efectivul românilor şi a evreilor provin din Ţara Oaşului. Ei lucrează ca salahori în incinta fabricii cât şi la alte lucrări din Miskolcz. Cazarea este ingrată, tot în barăci insalubre cu paie pe podea şi cu hrană insuficientă. Sunt plini de paraziţi şi scabie. Nu au apă potabilă şi nici medicamente. Acele persoane care se plâng de condiţii inumane sunt bătuţi şi înjuraţi în fiecare zi.
– Tabăra de muncă forţată de la Cicârlău, judeţul Satu Mare. cu un efectiv de peste 1500 de români şi evrei, lucrează la terasamentul de cale ferată. Au o viaţă extrem de grea. Bătăile şi jignirile sunt la ordinea zilei.
– Tabăra de muncă forţată de la Surduc, judeţul Sălaj, cuprinde peste 1500 de români şi evrei. În taberele de la Lokohaza si Piskoladani au fost încadraţi numai români, care după 40 de zile au fost îmbarcaţi în trenuri de marfă şi apoi alungaţi peste frontieră în România. Evreii şi românii din tabăra de la Surduc lucrează la terasament de cale ferată. Toţi cei internaţi în tabere au o viaţă foarte grea. Bătăile şi injuriile sunt la ordinea zilei fără nici o remuşcare.
– Tabăra de muncă forţată de la fabrica Phonix din Baia Mare este formată din 1500 de români şi evrei. Sunt cazaţi în clădiri părăsite fără uşi şi ferestre, în care se menţin otrăvuri extrem de periculoase pentru oameni. Mulţi dintre cei internaţi sunt grav bolnavi şi nu au asistenţă medicală şi nici medicamente.
– Tabăra de muncă forţată nr. 1046 de la Budapesta, strada Moglodi nr. 17 la Polgary Sorgyar. În tabără sunt încadraţi peste 1300 de români şi evrei. Ei lucrează munci de salahori în incinta fabricii cât şi la alte obiective de peste şase luni. Nu li se permite să părăsească tabăra. Cei care nu se prezintă la apel sunt daţi dezertori, iar cei ce revin sunt bătuţi într-un mod barbar. Lucrează câte 12-14 ore pe zi inclusiv duminică. Sunt cazaţi în spaţii insalubre, fără paturi, şi dorm pe jos ca vitele pe paie.

Unele tabere au fost formate doar din sătmăreni

– Tabăra de muncă forţată de la Miskolcz are un efectiv de aproape 1300 de români, evrei şi ţigani. La înfiinţarea taberei fiecare român şi evreu a venit cu haine proprii. Toţi cei din tabără sunt din judeţul Satu Mare. Hainele sunt zdrenţuite, iar încălţămintele s-au distrus în totalitate, fapt pentru care umblă desculţi. Tabăra funcţionează de peste şase luni. Cei încadraţi în tabără sunt obligaţi să lucreze câte 12-14 ore pe zi, inclusiv duminicile. Nu se ştie exact numărul morţilor din cauza gravelor îmbolnăviri. Ei sunt înmormântaţi în locuri necunoscute. Nici familiile nu sunt anunţate.
– Tabăra de muncă forţată de la Abrusfalva Csongrad cuprinde peste 3500 de români şi evrei. De şapte luni lucrează la un canal pentru prevenirea inundaţiilor. Modul de viaţă şi de muncă sunt la fel ca şi în celelalte tabere. Românii şi evreii sunt consideraţi ca duşmani ai ungurilor.
– Tabăra de muncă forţată de la Diosgyor funcţionează de peste şase luni, cu un efectiv de peste 1800 de români, evrei şi ţigani din judeţul Satu Mare. Ei lucrează la o exploatare forestieră. Cei care lucrează la încărcarea lemnelor în vagoane lucrează de la orele 7 până la 10 seara. Cazarea, masa şi asistenţa medicală sunt la fel ca în celelalte tabere.
– Tabăra de muncă forţată de la Marghita, judeţul Bihor, cu un efectiv de peste 1300 de români, evrei şi ţigani din judeţele Someş, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Năsăud. Ei lucrează la tronsonul de cale ferată. Plutonierul Csed Jozef aplică un tratament mai rău decât la animale, bătându-i şi înjurându-i în fiecare zi, adresându-le cuvinte ca: români şi evrei puturoşi. Nu au medicamente şi nici asistenţă medicală. Este un singur medic evreu. El nu are medicamente şi nici să dea certificate medicale.
– Tabăra de muncă forţată de la Berenyfalva s-a înfiinţat în 1942. Au fost încadraţi aproape 2000 de români şi evrei cu vârste între 20-40 ani. Ei au fost împărţiţi în companii de muncă cu numerele: 1993, 2000, 2001, 2005. În tabără au mai fost aduşi 1200 de români şi evrei din Maramureş. Nu au primit îmbrăcăminte. Ei suferă enorm din cauza frigului. Toţi comandanţii de companii sunt unguri. Fiecare companie avea câte un medic evreu, dar nu aveau medicamente. Cazarea s-a făcut tot în barăci insalubre. Nu au primit nici măcar câte o pătură. În loc de paturi s-au aşternut paie, care din cauza vremii s-au transformat în pleve. Cei ce nu aveau locuri în barăci dormeau sub cerul liber.
– Tabăra de muncă forţată de la Ayka Vesprem cuprinde peste 1300 de români şi evrei. S-a înfiinţat la 1 august 1941 pentru judeţele Satu Mare, Cluj, Bihor, Someş, Sălaj. Lucrează la o mină de cărbuni. Ţinuta şi modul de viaţă şi de muncă, ca şi în alte tabere.
– Tabăra de muncă forţată de la Oregesato cuprinde peste 1200 de români, evrei şi ţigani. A luat fiinţă în 1942. Lucrează la un mare canal pentru evacuarea apei pluviale. Au un regim de lucru şi de viaţă ca şi la celelalte tabere. Sunt plini de păduchi şi scabie. În tabăra de muncă, în timpul nopţii îşi fac apariţia numeroşi şobolani. Zilnic parcurg peste 5 km până la locul de muncă. Din cauza muncii grele au o înfăţişare tristă.
– Tabăra de muncă forţată nr. 1001, 1002, 1003 şi 1004, împărţiţi în companii de muncă însumează peste 1700 de persoane. Tabăra a fost înfiinţată în septembrie 1942 în localitatea Zsambor din români, evrei şi ţigani. Ei lucrează la construirea unui aeroport între localităţile Zsambor şi Bekesentivany. Sunt cazaţi în barăci insalubre. Zilnic se deplasează şase km până la locul de muncă. Nu au paturi, dorm pe paie, noaptea se adună atâţia şobolani, mulţi dintre oameni au fost muşcaţi în timpul somnului. În fiecare zi sunt bătuţi şi înjuraţi.”

* * *

În ciuda caracterului oarecum repetitiv al textului, detaliile sunt tulburătoare şi te pun pe gânduri, mai ales într-un an în care filmul “12 ani de sclavie” – să nu ne ferim de cuvinte tari! – a câştigat Premiul Oscar. Despre cariera academică a profesorului Corneanu găsiţi amănunte pe pagina web a ziarului nostru.