Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ministrul Fondurilor Europene: România a încasat peste două miliarde de euro de la Comisia Europeană în acest an

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Comisia Europeană a rambursat României peste două miliarde de euro în perioada 1 ianuarie – 2 octombrie 2013, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

“România a încasat peste două miliarde de euro de la Comisia Europeană în acest an, valoarea totală a rambursărilor ajungând în prezent la un nivel aproape dublu față de sfârșitul anului 2012. Cu alte cuvinte, suma încasată în 2013 este aproape egală cu cea returnată de Comisie în întreaga perioadă 2007-2012, fapt care demonstrează eficiența măsurilor implementate de Guvernul României în acest an”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat în comunicat.

 

Conform comunicatului, cea mai mare sumă a fost rambursată în cadrul Programului Operațional Regional — peste 572 milioane de euro. Pe locul al doilea din punct de vedere al fondurilor rambursate se situează Programului Operațional Sectorial Dezvoltare Resurselor Umane, în cadrul căruia au fost returnate fonduri în valoare de peste 571 milioane de euro. Prin Programul Operațional Sectorial Mediu au fost rambursate fonduri de peste 441 milioane de euro, iar prin Programul Operațional Sectorial Transport a fost returnată o sumă de peste 429 milioane de euro.

 

La data de 2 octombrie, suma solicitată Comisiei pentru a fi rambursată României era de peste 4,56 miliarde de euro, rata de absorbție curentă ajungând astfel la aproape 24%. AGERPRES (AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu)

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns