Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ministrul Justiţiei invitat la şedinţa grupurilor PNL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan, l-a invitat public, luni, pe ministrul Justiţiei să participe la şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PNL, marţi, la ora 16:00, pentru a prezenta motivele pentru care susţine în continuare proiectele privind graţierea şi modificare Codului Penal.

“Îi adresez public Ministrului Justiţiei, Florin Iordache, invitaţia de a participa la şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PNL, care va avea loc marţi, începând cu ora 16.00, la Parlament. Cu această ocazie, Ministrul Justiţiei va putea prezenta motivele pentru care doreşte continuarea procedurilor pentru promovarea iniţiativelor care privesc graţierea şi modificarea Codului Penal”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Raluca Turcan a afirmat că astfel parlamentarii PNL vor putea prezenta Ministerul Justiţiei argumentele pentru care trebuie să renunţe la acest demers legislativ, “care depăşeşte cadrul de competenţă al guvernului, atât din punct de vedere al mandatului primit în Parlament pe baza programului de guvernare, cât şi din punct de vedere constituţional”, potrivit sursei citate.

Liderul interimar al PNL şi-a exprimat speranţă că Florin Iordache va da curs invitaţiei PNL, “dovedind măcar în mod formal deschiderea către dezbaterea parlamentară şi dialogul cu partidele de Opoziţie”, se mai arată în comunicat.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns