În vara anului 2022, tânărul fotbalist Alexandru Stan a trecut la echipa Rapidului, plecând de la CS Giganții Vărăști. Recent, acesta a semnat o prelungire de contract cu Rapid, angajându-se să rămână în club până în 2027. Stan a avut ocazia de a se evidenția în primul sezon, obținând două apariții notabile în echipa de primă ligă a Rapidului – una în competiția de Cupă și una în campionat. Președintele Consiliului de Administrație al echipei FCSB, Mihai Stoica, a făcut o propunere interesantă către cei de la Rapid, sugerându-le să încerce potențialul lui Alexandru Stan, un tânăr în vârstă de 18 ani și internațional U19. Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, a fost sfătuit de Mihai Stoica să îi ofere oportunități lui Alexandru Stan în atacul echipei.
„De ce să nu joace cu Stan? La noi cu Tavi Popescu s-a întâmplat la fel, a început să joace la 17 ani, din cauza unei situaţii. Era pandemia de Covid etc. A rămas în echipă, poate să fie şi la Stan la fel. Am văzut că cei de la Rapid vorbesc foarte frumos despre el, eu l-am văzut.
Gândim despre jucătorii tineri că pot juca doar în extreme. De ce să nu fie un jucător bun și un număr 9? Fizic are. Nu se ştie niciodată, aşa s-a întâmplă şi la noi cu Tavi Popescu”, a opinat Mihai Stoica la Orange Sport.
Altfel, FCSB se pregătește pentruj revenirea în Liga 1 după pauza cauzată de jocurile echipelor naționale. Vicecampioana României va evolua duminică, 22 octombrie 2023, pe teren propriu, contra celor de la FC Voluntari.
Formații probabile:
FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Dawa, Radunovic – Ov. Popescu, Șut, Olaru – Rotariu, Compagno, Coman.
FC Voluntari: Fernandez – Paz, Matricardi, Armaș – Boboc, Ricardinho, Voican, Carnat – Rață, Nemec, Dumiter.
Fii primul care comentează